Proiect de promovare a satelor ceangăieşti din Țara Bârsei

Proiect de promovare a satelor ceangăieşti din Țara Bârsei

În cadrul proiectelor de finanțare nerambursabile finanțate de Consiliul Județean Brașov, Asociația Ceangăilor Bârsa, din municipiul Săcele, a câștigat un proiect de promovare a regiuni Țara Bârsei.

Regiunea Ţara Bârsei este o regiune istorică și etnografică din sud-estul Transilvaniei, asemenea regiunilor Carinthia (Austria), Tirolul de Sud (Italia), Tirolul de Nord (Austria), s.a.m.d.

În comparaţie cu regiunile enumerate economia și prestigiul Ţării Bârsei este cu mult în urmă, dar numai prin angajament asumat, iniţiativă locală, muncă, creativitate și curaj se poate schimba această situaţie. Proiectul doreşte să promoveze regiunea Ţara Bârsei după modelul regiunilor enumerate, axându-se pe patrimoniul cultural imaterial.

În cadrul proiectului se va realiza o pagină web și un catalog în care patrimoniul cultural imaterial va fi axa principală, și va fi legat de localități, iar localitățile la rândul lor vor fii inter-conectate între ele, și înzestrate cu viată: activităţi meşteşugăreşti, activităţi de recreere și relaxare. În proiect sunt cuprinse 10 sate ceangăiești: municipiul Săcele cu cele patru sate istorice: Baciu, Turcheș, Cernatu, Satulung; comuna Tărlungeni cu cele trei sate istorice: Tărlungeni, Zizin, Purcăreni, respectiv Crizbav, Satul Nou și Apața.

„Putem să ne întrebăm, de ce încă o pagină web, încă un catalog, pentru o regiune care deja este una turistică? Fiindcă regiunea nu este reprezentată ca un întreg, în afară de marile atracţii (ex. Castelul Bran, Cetatea Râșnovului, orașul vechi a orașului Brașov, în cel mai fericit caz Biserica Fortificată de la Prejmer ) localităţile mici, satele, care într-adevăr mai păstrează ceva autentic din istorie, tradiţii, sunt aproape uitate și ocolite. Acest proiect este un punct zero, un punct de plecare pentru un proiect mult mai amplu și într-un final auto sustenabil. Multe aspecte ale regiuni sunt necunoscute, cum ar fi bogăţia deosebită a patrimoniului cultural imaterial – numai în cele 10 sate ceangăiești se pot enumera 7-8 tradiţii care îmbogăţesc cultura atât de vastă a Transilvaniei, cum ar fi în Apaţa  obiceiul Fărșangului și a Împuşcatul cocoşului; în zona celor trei sate (Tărlungeni, Zizin, Purcăreni) dansul Borica; în toate 10 sate încondeiatul oului cu motive specifice regiuni; în Satul Nou ceramica de Satu Nou cu simbolurile specifice (pe cale de dispariţie), pictura mobilei și ţesutul încă în viaţă la Săcele.  Pentru reuşita programului se vor realiza work-shopuri cu intenţia de a educa comunităţile în ceea ce înseamnă turism cultural, patrimoniul cultural imaterial și importanţa promovări acestora pentru a intra în circuitul cultural european”, ne spune Zsuzsánna Hlavathy, coordonatorul proiectului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate