In memoriam Nicolae Diaconu

S-a împlinit un an de când maestru ne-a părăsit.

Când zorii de ziuă mijesc, pe senin sau printre nori mai negri ori mai vatoşi, se bucură! Vine o nouă zi de lucru. O zi în care mâinile lui măiastre nasc minuni! E propriul lui stăpân. Peste timp şi peste materia pe care pare că o însufleţeşte, din pământ şi foc.

Nicoale Diaconu, adus de viaţă şi de timpuri la Codlea, şi-a ascuns în firidele sufletului şi ale memoriei satul în care, trimis cu vitele la păscut, asemeni multor prunci ai generaţiei sale, încă desculţe pe islazuri, a prins a modela din pământ viaţă… Păsări, animale…mai apoi oameni…

Oameni învesmântaţi în portul ce ne aduce aminte de strămoşi, cu iţari şi ilice, cu ii ori cu catrinţe, cu cojoace şi opinci … Par pogorâţi dintr-o carte de istorie. Ori dintr-o pânză de-a lui Grigorescu.  S-a dus vestea despre românul nostru peste mari şi ţări. Iar micile figurine, care ţin vie o lume ce se încăpăţânează să nu dispară, i-au umplut tolba de premii şi i-au acoperit numele de faimă, care va dăinui și după ce Dumnezeu l-a chemat la el.

A început cândva, în joacă, să modeleze lut, pe islazul din Ţibăneşti, aproape de dulcele târg al Ieşilor. Mai apoi, joacă a prins parfumul amintirilor… Satul românesc, trăit încă aşa cum l-au trăit strămoşii noştri, înţepenit în veacurile de istorie, în tradiţiile lui, în straiele lui, în aromele lui şi în vise de oameni din trecute vieţi…

În atelierul pe care şi l-a amenajat în Codlea, Nicolae Diaconu lucra de dimineaţa până seara. Simțea că nu îi ajunge timpul pentru a aduce la viaţă ideile care nu îi dau pace şi care nu sunt deloc puţine. A lăsat la o parte uneltele olarului şi a creat o lume specială cu propriile mâini. Spunea că dimineaţă abia aşteaptă să între în atelier la lucru și se plângea că tot timpul este într-o criză permanentă de timp.

Unii l-au considerat nebun la început, nu-i dădeau nicio şansă. Fostul copil care mergea cu vitele la păscut a rămas  întruchipat acum din lut frământat. Toate personajele satului  românesc  au prins viaţă în atelierul meşterului Diaconu. Cel mai mult îi plăcea să redea chipul ţăranului  şi, cu o răbdare de fier, modela perfect fiecare detaliu. Creaţiile sale au devenit un fel de brand de ţară.

Expoziţiile personale organizate în  mai multe oraşe  din ţară şi străinătate şi participarea la numeroase târguri i-au adus multe distincţii naţionale şi internaţionale. Premiul Fundaţiei Naţionale pentru civilizaţie rurală „Nişte ţărani” îl recomandă ca unul dintre cei mai prestigioşi artişti ceramişti de sorginte populară.

Lutul se înnobilează prin foc

O lume pierdută în negura de istorie ieşea la lumină din mâini de aur şi suflet de copil! Străinii rămâneau muţi de uimire şi tot fără de grai rămân cei care îl socoteau nebun pe când pasiunea nu-i trecuse de graniţele Codlei. Din făşiile de lut ce par descântate de meşter prind forme chipurile.

De felurite vârste. Cu felurite stări! Mai apoi apar straiele, cuşmă ori bundă, năframă ori clopul, cămeşile, mai largi ori mai strâmte. Apar plugul ori secera ori roabă. Cobiliţa ori covată. Dansul şi colindul. Hora. Lutul se înnobilează prin foc.

Mai bine de jumătate de an trece până când micile figurine ajung în raft de expoziţie ori în colecţii ce bucură privirile noilor proprietari! O artă pe care meşterul nu a vrut-o doar pentru el. O dorea împărtăşită, o dorea nepieritoare, o închia copiilor hărăziţi, asemeni lui, cu talent şi drag de muncă!

 A înfiinţat un atelier şcoală pentru copiii din Codlea

Nicolae Diaconu considera că nivelul la care a ajuns îl îndreptăţeşte să transmită tinerilor ceea ce ştie. De aceea, a înfiinţat un atelier şcoală pentru copiii din Codlea.

A făcut un parteneriat cu Primăria care i-a concesionat o şură veche. A băgat 10.000 de euro în ea şi a transformat-o într-un atelier. Aici, copiii veneau să înveţe arta modelatului în lut şi nu plăteau nimic. Unii chiar au făcut o pasiune pentru asta şi au mers mai departe la cursuri de specialitate.

Artistul nostru a fost unul dintre acei oameni puţini, binecuvântaţi de soarta cu talent şi cu norocul de a trăi hrănindu-se din pasiune. Se simțea mereu liber. Nimeni nu îi spunea ce să facă. Nici când. Şi nici cum! Se trezea dimineaţă cu chef de viaţă şi dor de muncă. Asemenea figurinelor cărora le da chip şi trup de oameni harnici, plini de viaţă şi niciodată resemnaţi în faţă vreunei nedreptăţi.

Oameni pentru care nicio greutate nu e de netrecut. Oameni care se tem doar de Dumnezeu! Acum micile figurine bucură privirea oamenilor de pe întregul glob pământesc. Ele vorbesc lumii altfel despre România noastră. De România aceea dârză şi harnică, fixată de sute multe de ani între aceleaşi limite de trăire şi spirit, între pământ şi cer! Cu România asta trebuie să ieşim în lume, spunea deseori! Şi tot România asta trebuie să rămână copiilor noştri!

A muncit pentru el şi a trăit cu familia din ceea ce crea. Fiul cel mare, Marius, a deprins și el meşteşugul de la tatăl său, li au lucrat împreună. Modelatul figurinelor care cântă îi atrage pe cei mici. Copiii învaţă să facă fluierici – reproduceri după animale care fluieră dacă sufli în ele, dar fără apă.

Meșterul mărturisea că a ales sa lucreze în lut pentru că este singurul material care capătă trăinicie prin foc.
Expoziţiile  sale au avut diverse teme – Păstoritul la români, Lumea poveştilor, La colindat. 7 metri a avut cea mai lungă expoziţie  şi a constat în prezentarea unui grup de 100 de  personaje.  S-a numit ,,Nişte ţărani deportaţi”  şi au reprezentat  locuitori din Basarabia mutaţi  în Siberia. Convoiul figurinelor a fost expus  la Palatul European din Bruxelles.
 
A înnobilat pământul prin foc, după ce a fost plămădit din pasiune şi dragoste! Pământ care vorbeşte unei lumii întregi despre românii altor vremuri, români harnici şi drepţi, iubitori de vatra şi cu rădăcini adânc înfipte în glie, care acum îl ţine strâns în braţe pe unul dintre cei mai mari meșteri populari pe care i-a avut țara asta!

Dumnezeu să te odihnească în pace, bade Diaconu!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate