Roxana Mînzatu şi-a deschis cabinet parlamentar la Bran

Roxana Mînzatu şi-a deschis cabinet parlamentar la Bran

Deputatul Roxana Mînzatu și-a deschis primul cabinet din teritoriu, în comuna Bran. Locul unde va ține odată la două săptămâni audiențe, se află pe strada Valea Grajdului nr. 2, etaj 1, lângă Centrul de Sănătate al stațiunii.

„Este o zonă în care m-am alăturat, cât de mult am putut, efortului autorităților locale și reprezentanților din localitățile reprezentative pentru turismul rural românesc: Bran, Moieciu, Fundata. Cunosc o parte dintre problemele cu care se confruntă fiecare dintre aceste comune, de la infrastructura deficitară, dar în curs de rezolvare, până la nevoia de legislație pentru micii producători de alimente tradiționale, de exemplu.”, explică aprlamentarul PSD

Inaugurarea biroului parlamentar a fost însoțită de o întâlnire cu meșteri populari.

„Era o ocazie să fac și o primă dezbatere pe teme legislative, am dorit să deschid biroul parlamentar, așa, lucrativ. Ne-am întâlnit cu câțiva meșteșugari cu care am vorbit despre o viitoare lege a meteșugarilor artizanali. Am venit cu un proiect care există în Camera Deputaților, e inițiat  de câțiva ani și cred că poate suferi îmbunătățiri prin dialogul cu meșteșugarii din regiune.  Mai cred că aceasta este menirea unui birou parlamentar, pe lângă audiențele cu cetățenii pe care le vom avea de două ori pe lună, vreau să dezbatem  și proiectele de lege din Parlamentcu categoriile interesate de acel proiect de lege”, declară deputatul brașovean

Discuțiile au fost purtate, în principal, despre nevoia urgentă a un sistem de evidență și certificare sau atestare a meșteșugarilor artizanași tradiționali. Acesta este principalul ajutor pe care trebuie să îl ofere legea. Ar fi o formă de a îi proteja pe cei care duc tradițiile românești mai departe și ne promovează identitatea în lupta lor pentru supraviețuire și în concurența cu acei comercianți care vând obiecte asemănătoare, mai ieftine, de multe ori aduse de import, crede Roxana Mînzatu.

„Am agreat cu cei prezenți nevoia unei structuri care să reprezinte interesele meșteșugarilor la nivel local și național. Proiectul de lege prezentat de mine include ideea unui registru al meșteșugarilor, facilități pentru cei care formează ucenici dar și crearea unei Camere a Meșteșugarilor. Personal cred că, în loc de a crea o nouă organizație, mai eficientă și rapidă ar fi implicarea Agențiilor regionale pentru IMM-uri, subordonate Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat. Sau, o altă variantă, propusă chiar și de participanții de azi, este crearea unei structuri dedicate meșteșugarilor în cadrul camerelor județene de comerț din România”.

Din discuții s-au desprins propuneri punctuale care merită legiferate pentru că generează piață de desfacere pentru meșteșugari: introducerea unor  prevederi în legea turismului pentru ca orice pensiune agroturistică să aibă obligatoriu un așa numit ”colț tradițional”, în care să se afle produse meșteșugărești autentice, provenite de la meșteri atestați.

  1. Alina Bârjac Durbacă octombrie 16, 2017, 10:43 pm

    Felicitări! Mereu aproape de nevoile oamenilor.
    Felicitări!

    Reply
  2. E prima oara ca aud de asta.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate