Concurs de gătit la „Festivalul Păstrăvului“, la Făgăraş

Concurs de gătit la „Festivalul Păstrăvului“, la Făgăraş

A patra ediţie a „Festivalului Păstrăvului Făgărăşean” se va desfăşura sâmbătă, 14 octombrie la porţile Cetăţii Făgăraş.

Astfel, începând cu ora 9 va fi organizat un concurs de pescuit pentru copii, iar cei prezenți vor putea gusta de la terasele amenajate la porţile Cetăţii ciorbă de peşte, hamsii, dar şi alte preparate din peşte.

În cadrul evenimentului va exista o expoziție cu unelte pentru cei pasionați de pescuit, iar pentru restul vor fi amplasate bazine cu pești vii care vor fi comercializați, pentru cei care vor să achiziţioneze peşte proaspăt

De asemenea, cei mici vor avea o zonă cu tobogane și vor fi pictați pe față.

Potrivit fagarasultau.ro, de la ora 12 se dă startul concursului de gătit la care participă trei echipe, iar la 14 va începe spectacolul, pe scena amplasată lângă Cetate fiind aşteptaţi, printre alții, Trupa Hansel şi Gretel, Grupul de Copii Sirinx, Ansamblul „Făgăraşul“ al Casei Municipale de Cultură, Bogdan Georgescu, Mioara Marinca şi Cătălin Doinaş.

Festivalul este organizat de Asociatia Păstrăvarii Făgăraşului și cofinanțat de Primărie și Consiliul Local

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate