Amenzi de aproape 15.000 de lei aplicate de polițiștii rutieri în doar 3 ore

Amenzi de aproape 15.000 de lei aplicate de polițiștii rutieri în doar 3 ore

Poliţiştii Serviciului Rutier Braşov au desfăşurat, joi dimineaţă, o acţiune cu efective mărite, la nivelul întregului judeţ, care a vizat reducerea victimizării prin accidente rutiere în care sunt implicate autovehicule destinate transporturilor rutiere publice de persoane efectuat prin curse regulate și ocazionale.

În numai trei ore, 33 de polițiști au controlat 73 autovehicule şi au efectuat testarea din punct de vedere al prezenţei alcoolului în aerul expirat pentru tot atâţia conducători auto.

Agenţii rutieri au aplicat 41 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 14.850 lei, pentru abateri precum lipsa documentelor specifice de transport, defecțiuni tehnice la autovehiculul condus şi nerespectarea obligației de a purta centura de siguranță.

De asemenea, polițiștii au reţinut două permise de conducere pentru doi conducători de autoturisme aflați sub influența băuturilor alcoolice și au reținut trei certificate de înmatriculare a explicat purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Judeţene Braşov, Gabriela Dinu.

Foto: arhiva

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate