Ziua Mondială a Bastonului Alb, sărbătorită la Brașov

Ziua Mondială a Bastonului Alb, sărbătorită la Brașov

Două manifestări vor marca, la Braşov, Ziua Mondială a Bastonului Alb, care se sărbătorește duminică, 15 octombrie.

Actiunea de screening oftalmologic are ca obiectiv depistarea precoce a tulburărilor de vedere și va
avea loc in incinta complexului comercial Coresi, intre orele 13.00-16.00.
O a doua acțiune este una caritabila – „Cina pe intuneric” și  va fi organizată la restaurantuI Stradivari, începând cu ora 18.00.

Acelsta va avea  ca scop conștientizarea participantilor, in special, dar si opinia publica in general, in leqatura cu problemele semenilor nostri lipsiti de vedere, iar pe de alta parte scopul este de a sprijini proiectele Asociatiei Reprezentatice a Nevazatorilor si a celor cu deficiențe de vedere din judetul Brasov.

Ziua Mondială a Bastonului Alb a fost instituită de Organizaţia Europeană pentru Bunăstarea Nevăzătorilor, în anul 1993, la Varşovia (Polonia). În fapt, ziua de 15 octombrie a fost proclamată „Ziua bastonului alb” de către preşedintele SUA, Lyndon B. Johnson, în 1964.

Bastonul alb este un instrument necesar persoanelor fără vedere și, totodată, un simbol al independenței. De secole nevăzătorii foloseau bastonul numai ca instrument ajutător în călătorii. Abia în secolul al XX-lea, în perioada dintre cele două războaie mondiale, el a fost promovat ca simbol pentru a avertiza lumea că purtătorul este nevăzător, începând din Europa și apoi răspândindu-se în America de Nord.
James Biggs, un fotograf englez din Bristol, susține că el a inventat bastonul alb, în 1921. În urma unui accident care l-a costat vederea, artistul a hotărât să-și vopsească bastonul în alb pentru a fi văzut mai ușor de către șoferi. Nu au trecut zece ani și bastonul alb și-a făcut prezența în societate.

În februarie 1931, Guilly d’Herbemont a lansat o mișcare națională privind folosirea bastonului alb de către nevăzătorii francezi. Campania fiind mediatizată pe larg în ziarele englezești, ea a fost adoptată și de Marea Britanie. Acțiunea a fost sponsorizată de Cluburile ‘Rotary’.

Introducerea bastonului alb în America de Nord i se atribuie Clubului Internațional ‘Lions’. În 1930, un membru al clubului George A. Bonham a realizat că bastonul negru nu este prea bine văzut de șoferi. Clubul ‘Lions’ a decis să vopsească bastonul în alb pentru a fi cât mai vizibil pentru conducătorii auto.
În 1931, clubul a început un program național, în SUA, de promovare a utilizării bastonului alb de către nevăzători. În anii ’20-’30, nevăzătorii mergeau ținând bastonul diagonal în fața lor într-o poziție fixă. Dar atunci când veteranii orbi din Al Doilea Război Mondial s-au întors în America, forma și modul de utilizare a bastonului alb au fost iarăși schimbate, în încercarea de a-i ajuta pe veterani să se reîntoarcă la o viață activă.
Pe la începutul anilor 1960, mai multe organizații statale și agenții de readaptare, care ofereau servicii nevăzătorilor și celor cu deficiențe de vedere, au făcut presiuni asupra Congresului american pentru a desemna ziua de 15 octombrie a fiecărui an ca ‘Ziua bastonului alb’ în toate statele din SUA. Pe 6 octombrie 1964, Congresul SUA a emis Rezoluția HR 753, prin care îl autoriza pe președintele SUA să proclame ziua de 15 octombrie a fiecărui an ca fiind ‘Ziua bastonului alb’.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate