Trei zile de voie bună și recolte bogate la Prejmer

Trei zile de voie bună și recolte bogate la Prejmer

În acest weekend (13-15 octombrie), Primăria  și  Consiliul  Local  Prejmer  împreună  cu  Colegiul  “Țara  Bârsei”,  Asociația  Crescătorilor  de  Animale Agro‐Zoo Prejmer, Agenția Metropolitană Brașov, Serviciul de Cultură Tradițională Brașov și  școlile  gimnaziale  din  Lunca  Câlnicului  și  Prejmer, organizează  în  centrul  Prejmerului,  sărbătoarea “Zilele Recoltei.

Începând cu ora 10.00, cei prezenți se vor putea bucura de recolta și produsele tradiționale aduse de micii producători și gospodari locali și din împrejurimi, dar și de o expoziţie de tehnologie modernă din domeniul agriculturii.

Conform tradiţiei, va exista şi un spectacol artistic şi muzical, susţinut de artişti locali, alături de invitaţi, printre care Ionuţ Fulea şi Mariana Deac.

Tot în acest sfârșit de săptămână, Colegiul pentru Agricultură și Industrie Alimentară „Țara Bârsei” din Prejmer aniversează 55 de ani de la înființare, prilej cu care elevii și cadrele didactice au pregătit activități care vor asigura un program în armonie cu serbarea Zilelor Recoltei la Prejmer.

Reluată în 2016 după câțiva ani de pauză, sărbătorirea Zilelor Recoltei la Prejmer înseamnă și dorința  organizatorilor  și a  comunității  de a acorda  produselor  tradiționale  locale,  fabricate  în  Prejmer  și  zonele învecinate, valoarea pe care acestea o merită.  Vremurile deloc ușoare prin care trec agricultorii și fermierii români trebuie să aducă la aceeași masă  de lucru, cât mai multe părți implicate în aceste activități esențiale.

Pe  lângă  turism  sau  industrie,  în  comuna  Prejmer  și  împrejurimi  își  derulează activitățile  și  producători  locali  care  pot  pune  pe  farfuria  consumatorului  produse  sănătoase,  tradiționale,  nealterate  de  goana  după  profit  a  agriculturii  sau  a  zootehniei  industrializate.  În  acest  sens,  autoritățile  locale  și  producătorii  locali,  susținuți  de  comunitatea  locală,  reprezentată  și  prin  instituțiile  de  învățământ  și  organizații  nonguvernamentale,  doresc  să  sprijine  și  să  promoveze  o  hrană sănătoasă într‐un mediu de viață propice unei dezvoltări armonioase.

Zilele Recoltei vor aduce în centrul Prejmerului, mici producători și gospodari locali și din împrejurimi,  care își vor expune spre degustare și vânzare produsele meșteșugite cu drag în gospodăriile lor. Pe  lângă acest aspect principal, conform tradiției, va exista și un spectacol artistic și muzical, susținut  atât de comunitatea din Prejmer, Lunca Câlnicului și Stupinii Prejmerului, cât și de invitați ai acestora,  de renume național.

Comunitatea prejmereană îi va întâmpina cu ospitalitate și produse alese pe toți acei oameni care  vin cu gânduri bune în mijlocul lor.

Foto: BrasovTv.com

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate