Stemă nouă pentru judeţul Braşov

Conducerea Consiliului Judeţean Braşov face demersuri pentru a obţine viza de la Comisia Naţională de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române pentru stema Brașovului.

La această oră există o stemă (cea din stânga) realizată pe vremea când președinte al Consiliului Județean era Aristotel Căncescu. Însă aceasta nu respectă regulile de heraldică. Cea din dreapta era stema comunistă a județului Brașov.

„Am discutat cu dl. prefect Marian Rasaliu să repunem în funcțiune Comisia Județeană pentru a face demersurile legale în vederea realizării stemei județului nostru. Nu este vorba doar despre un simbol pentru întregul judeţ, ci respectarea prevederilor legale, care ne obligă să avem o stemă cu respectarea regulilor de heraldică, motiv pentru care Consiliul Judeţean va face demersuri pentru angajarea unui specialist în domeniu, acreditat”, a declarat pentru newsbv.ro Adrian Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.

Unul dintre specialiştii care îşi vor aduce un aport substanţial la realizarea stemei este dr. istorie Nicolae Pepene, directorul Muzeului Judeţean de Istorie Braşov.

„Este o muncă laborioasă, iar stema trebuie să fie reprezentativa pentru întregul județ. In compozitia sa trebuie sa se regăsească cele trei ţări istorice din judeţ: Ţara Bârsei, Ţara Făgăraşului şi Ţara Cohalmului (zona Rupea – n.a.). Vom realiza mai multe variante, care vor fi trimise spre aprobare plenului Consiliului județean, urmând ca avizul pentru stema oficială sa fie primit de la Comisia Naționala de heraldică”, a precizat Pepene.

Mai mult, Aristotel Căncescu a venit și cu o variantă de steag din epoci apuse, pentru Cetatea Brașovului, după cum scria într-un pliant electoral. „La iniţiativa mea, steagul Cetăţii Braşovului de la 1600 a fost arborat pe Warthe. Este realizat după un exemplar aflat la Potsdam, în Germania. Steagul a reprezentat un cadou pentru împăratul Rudolf al II-lea din partea lui Mihai Viteazul. Am găsit în arhivele săseşti o copie a lui şi am comandat un drapel lung de şapte metri, după modelul din secolul al XVII-lea. Acesta este expus astăzi în faţa clădirii Consiliului Judeţean, pe Turnul Alb şi la Belvedere, pe dealul Warthe, deasupra Turnului Negru.”

Numai că, nici în acest caz, se pare că nu prea se respectă culorile tradiționale, după cum scria prinbrasov.com.

Iată două steaguri braşovene, aşa cum apar în cartea lui Sándor: nr. 66 şi 80, şi care nu au aparţinut Cetăţii Braşovului, ci infanteriei.

No. 66. Landts Knechts Fähnlein, mit einem Stadt Zeichen. / Drapel de infanterie cu însemnul unui oraş.

„No. 66. Landts Knechts Fähnlein, mit einem Stadt Zeichen.” / Drapel de infanterie cu însemnul unui oraş.

No. 80. Landts Knecht Fähnlein, mit einem Stadt Zeichen. Ist sehr Zehrhauen Zerschossen, und mit Blutt besprunget gewost. / Drapel de infanterie cu însemnul unui oraş. Este foarte zdrenţuit de schije şi pătat de sânge.

„No. 80. Landts Knecht Fähnlein, mit einem Stadt Zeichen. Ist sehr Zehrhauen Zerschossen, und mit Blutt besprunget gewost.” / Drapel de infanterie cu însemnul unui oraş. Este foarte zdrenţuit de schije şi pătat de sânge.

CITEȘTE ȘI Legenda stemei cetății Brașovului

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate