Jandarmii montani braşoveni, prin viscol și zăpadă, spre podium

Jandarmii montani braşoveni, prin viscol și zăpadă, spre podium

Doi dintre jandarmii braşoveni care pe 5 septembrie au cucerit vârful Mont Blanc (4.810 m) din Munţii Alpi, au făcut echipă cu alţi colegi și şi-au măsurat forţele cu colegi din alte judeţe, în cadrul primei ediţii a competiţiei Montaneria, care a fost organizată de Jandarmeria Prahova, pe un traseu din muntele Roşu, cu plecare din zona Cheia.

Cei patru (plt. adj. Marian Blajiu, plt. adj. Marian Bârligă și plt.maj. Terciu Nistor conduși de căpitanul echipei – cpt. Călina Boriceanu), au înfruntat viscolul pentru a urca pe podium la Montaneria.

„După parcurgerea prin viscol și zăpadă (pe porțiuni bune stratul de zăpadă măsurând chiar și un metru) a unui traseu foarte dificil de aproximativ 20 km și atingerea celor patru check-point-uri obligatorii, echipa Jandarmeriei Brașov s-a clasat pe un onorant și meritat loc doi“, a anunţat reprezentanții Jandarmeriei Braşov.

La competiţie au luat parte, în total, nouă echipe de jandarmi montani şi salvamontişti.

Cei patru și-au propus câștigarea celei de-a doua ediții ce se va organiza în anul centenarului Unirii, potrivit sursei citate.

Foto: IJJ Brasov

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate