Crimă înfiorătoare în Zărnești. Și-a lovit părintele cu o bâtă, apoi l-a înjunghiat de mai multe ori

Crimă înfiorătoare în Zărnești. Și-a lovit părintele cu o bâtă, apoi l-a înjunghiat de mai multe ori

Scene cumplite s-au petrecut, marți noaptea, într-o locuință din Zărnești. Pe fondul consumului de alcool, o ceartă între tată și fiu a degenerat în crimă.

19.00 Vecinii au însă o altă variantă. Iată ce ne-a scris unul dintre aceştia. „Bărbatul în vârstă de 55 de ani, tatăl băiatului florin își bătea de ceva timp soția, iar în seara cu pricina, din ce am inteles cand a ajuns băiatul acasa si-ar fi găsit mama bătută… Iar după aceea s-au luat la ceartă.. tatăl sărind cu cuțitul asupra lui.. provocându-i două răni la cap… Iar după aceea cică iar fi prins cuțitul ca să nu mai loveasca. Iar cum s-au imbrancit încercând să se elibereze, tatăl singur s-a tăiat la gat, pe cuțit negăsindu-se amprentele băiatlui! După toată scena, acesta din urmă a sunat la 112 și a chemat ambulanță și poliția”.

10.00 După mai multe pahare cu vin, între cei doi s-a iscat o ceartă, iar tânărul, în vârstă de 29 de ani și-a lovit părintele cu o bâtă, apoi l-a înjunghiat, de mai multe ori, cu un cuțit, curmându-i viața, potrivit brasovtv.com.

Bărbatul de 55 de ani a murit, iar fiul lui a fost reținut de polițiști și propus spre arestare preventivă la Judecătoria Brașov.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Braşov a admis propunerea formulată de procurori și a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, respectiv până pe 9 noiembrie inclusiv, faţă de inculpatul Florin N., pentru săvârşirea infracţiunii de omor asupra unui membru de familie.

Decizia poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Suspectul beneficiază de prezumția de nevinovăție până când magistrații vor pronunța sentința definitivă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate