Handbal: Victorii pentru junioarele Clubului Sportiv Transilvania

Handbal: Victorii pentru junioarele Clubului Sportiv Transilvania

Weekend perfect pentru echipele de handbal ale Clubului Sportiv Transilvania Brașov. Echipele de junioare I și junioare II ale clubului brașovean au obținut victorii clare.
Echipa de junioare II are maxim de puncte în campionat după ce s-a impus în deplasare în fața formației CSS Odorheiul Secuiesc, scor 39-25 (24-11). Trupa condusă de Vasile Curițeanu și Lena Brebeanu a dominat cu autoritate jocul de la Odorheiul Secuiesc și s-a impus fără probleme la o diferență de 14 goluri.

În atac, Bălăceanu și compania s-au descurcat de minune, iar în poartă Evelin Kicsi, Elena Dulgheriu și Ștefania Mărginean au avut parade superbe. Pentru CS Transilvania Brașov au marcat Ioana Bălăceanu 9 goluri, Andreea Bujor 8, Georgiana Olaru și Andreea Butura câte 7 goluri fiecare, Sorina Vieru 4, Bianca Lupașcu 3 și Alina Marincea o reușită.
CS Transilvania Brașov are 4 puncte după primele trei runde( în prima etapă a stat) și va juca în meciul următor, pe teren propriu în compania formației CSS Mediaș, echipă aflată pe prima poziție a seriei F din campionatul național de junioare II.
Echipa de junioare I a CS Transilvania Brașov, pregătită de Vasile Curițeanu, a învins în deplasare formația CSM Ploiești cu scorul de 32-28 (19-14). Brașovencele au făcut o primă repriză foarte bună și au intrat la odihnă în avantaj de cinci goluri, scor 19-14. În partea secundă, meciul a fost mai echilibrat, dar trupa de sub Tâmpa a condus în permanență și la final s-a impus cu scorul de 32-28.

Pentru CS Transilvania Brașov au marcat: Georgiana Olaru 10 goluri, Andreea Bujor 8, Bianca Lupașcu 7, Sorina Vieru 3 și Mara Marinescu și Andreea Butura câte 2 goluri fiecare.
În urma acestui rezultat, formația brașoveană ocupă poziția secundă a seriei E din campionatul național de juniori I cu 3 puncte din două jocuri, la un punct distanță de prima poziție ocupată acum de echipa Centrului Național de Excelență. În runda cu numărul trei a campionatului, CS Transilvania Brașov va juca pe propriul teren cu CSS Dinamo Brașov.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate