Două localităţi din judeţ s-au înfrăţit cu două orașe din Bulgaria

Două localităţi din judeţ s-au înfrăţit cu două orașe din Bulgaria

Primarul Municipiului Făgăraş, Gheorghe Sucaciu împreună cu primarul comunei Cristian, Gicu Cojocaru şi alţi reprezentanți ai administrației publice locale și județene din Brașov, se află zilele acestea în Bulgaria, la Vidin, la o întâlnire regională, pentru a demara proiecte economice și administrative comune.

Cu ocazia acestei întâlniri se vor semna şi pune bazele înfrăţirilor administrative între municipiul Făgăraş şi municipiul Vidin, reprezentat de primarul Ognyan Tsenkov şi între Cristian şi Vârşeţ, reprezentat de primarul Ivan Mihailov Lazarov, potrivit brasovtv.com.

În urma acestor parteneriate, se vor încheia protocoale de colaborare culturală, economică, administrativă, de promovare a turismului religios, de dezvoltare durabilă a celor două regiuni, dar şi de atragere de fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea parcurilor tematice, ştiinţifice, industriale, precum şi a unor centre de afaceri.

Întâlnirea regională se va încheia mâine, 7 octombrie.

Foto: brasovtv.com

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate