Decesul Mitropolitului Vidinului îndoliază și clerul român

Decesul Mitropolitului Vidinului îndoliază și clerul român

La 17 septembrie 2017, Biserica Ortodoxă Română, și în particular Mitropolia Ardealului, a fost înștiințată că unul dintre cei mai venerabili ierarhi slujitori ai Ortodoxiei din Balcani – cu o activitate de peste 30 de ani ai pastorației arhierești, un adevărat mărturisitor al dreptei credințe, nu numai prin vorbă, ci și prin cuvânt și faptă -, părintele Dometian, Înalt Prea Sfințitul Mitropolit al Vidinului, a trecut la cele veșnice.

A trebuit ca acesta să moară, ca informații neștiute să fie date publicului larg, respectiv că în ultima perioadă de timp a avut și funcția de președinte al Comisiei Sinodale pentru Relațiile Externe Bisericești a Bisericii Ortodoxe Bulgare, fiind un puternic liant de legătură între bisericile din Balcani, și că alături de Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Olteniei, ÎPS Irineu, precum și de ÎPS Teodosie al Dobrogei, au conlucrat de-a lungul timpului pentru ca românii și bulgarii de cele două părți ale Dunării să poată fi frați în dreapta lor credință ortodoxă și să se bucure de drepturi și libertăți în mod egal.

De altfel, sunt memorabile declarațiile acestuia, când la semnarea protocolului de colaborare dintre România și Bulgaria, Mitropolia Ardealului și Mitropolia Vidinului, în pridvorul Catedralei Mitropolitane, declara miilor de credincioși, într-o română curată: „Mulțumesc Laurențiu, mulțumesc România!”.

Aceleași vorbe frumoase, deși acesta nu mai este, le-a rostit și Mitropolitul Ardealului în scris prin scrisoarea nr. 2583/20.09.2017 remisă Bisericii Ortodoxe Bulgare prin care confirmă vechile legături și trainice, care leagă cele două Biserici Ortodoxe.

„Rememorăm cu gratitudine momentele alese petrecute alături de ÎPS Dometian, în Mitropolia Vidinului, dar și bucuria duhovnicească pe care am trăit-o împreună la Sibiu, anul trecut, la sărbătoarea Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul și Sfântul Transilvaniei”.

Ceea ce nu vrea să vorbească și să detalieze Mitropolitul Ardealului este însă faptul că România a donat poporului bulgar o parte a veșmintelor Sfintei Paraschiva, continuând tradiția Gremiului Levantin, a Casei de Comerț Balcanice, de la 1821, când în Șcheii Brașovului, s-a tipărit în clandestinitate de către negustorii brașoveni de atunci, primul abecedar al poporului bulgar a mult prea faimosului erou bulgar Petar Beron, precum și faptul că datorită lobby-ului ÎPS Dometian al Vidinului și al ÎPS Teodosie al Dobrogei s-au reușit să se creeze legături economice, culturale și administrative deosebite între cele două națiuni, România și Bulgaria.

Cum ar fi înfrățirea dintre județul Giurgiu și județul Ruse, înfrățirea Brașovului cu Burgasul, a Făgărașului cu Vidinul și a comunei Cristian din Brașov cu localitatea Vârșeț, precum și altele în curs de realizare, de care vom vorbi la vremea respectivă.

Recunoașteri internaționale și lobby pentru românii din afara granițelor

Pentru contribuția constantă a legăturilor dintre România și Bulgaria, de-a lungul timpului, ierarhii români, au fost decorați de către Biserica Ortodoxă Bulgară cu înalte distincții de recunoaștere a meritelor lor pastorale.

Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza, a fost decorat cu cele mai înalte distincții ale Bisericii Ortodoxe Bulgare, iar ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, și ÎPS Teodosie al Dobrogei, în data de 17 septembrie 2016, au fost decorați cu cea mai înaltă distincție a Eparhiei de Ruse, un engolpion cu Sfântului Dimitrie Basarabov. De altfel, cu gramate de mulțumire au fost decorați și PS Ambrozie al Giurgiului, Arhimandritul Mihail și Arhimandritul Teodor.

Așa cum Mitropolia Ardealului, cu binecuvântarea Patriarhului Daniel, a donat poporului bulgar o parte din veșmintele Sfintei Paraschiva și ÎPS Ilarion, Mitropolit de Durostorum, cu Binecvuântarea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Bulgare, a adus la Constanța în 28 iunie 2007 o raclă cu un fragment din lemnul sfintei cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus.

Ca urmare a bunelor relații între acești ierarhi, după lungi medieri care s-au întins pe parcursul mai multor ani, relațiile dintre cele două națiuni sunt foarte apropiate, Bulgaria acceptând în 5 octombrie 2013, ca la Castelul de la Balcic să fie dezvelit și sfințit bustul Reginei Maria, Regina Marii Uniri, organizat de Universitatea Andrei Șaguna, precum și un simpozion științific coordonat de ÎPS Teodosie.

Un alt eveniment notabil de comentat a fost  oficierea sfintei liturghii, precum și comemorarea eroilor din Cimitirul Militar din Șumenți (oraș Tutrakan Bulgaria). De altfel, Ierarhul dobrogean, ÎPS Teodosie, a fost printre puținii prezenți la marile evenimente prilejuite de împlinirea a 100 de ani de la bătălia de la Turtucaia (1 – 5 septembrie 1916).

Dincolo de trecerea în neființă

Citându-l pe Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurențiu, și ascultând îndemnul acestuia prin care le spune și îi îndeamnă pe toți să prețuiască și să cultive moștenirea duhovnicească, patrimonială și de prietenie între cele două națiuni lăsată de lunga și înțeleapta slujire a păstorului lor (ÎPS Dometian), săptămâna viitoare, demersurile știute și neștiute ale acestui ierarh al Bisericii se transformă și în mijloace economice și culturale de dezvoltare durabilă între cele două națiuni.

O serie întreagă de înfrățiri administrative, proiecte culturale și înfrățiri între mănăstiri, precum și licee și școli dintre cele două-trei regiuni aflate în discuție sunt în curs de derulare. Dincolo de trecerea în neființă a unor ierarhi ai bisericii, dincolo de toate cele bune și rele, aflăm că viața lor a fost dedicată slujirii comunității și că numai datorită cultivării constante a unor relații de prieteni, de ani și ani, porțile cândva reci dintre cele două națiuni, se pot acum deschide.

  1. De ce avem acest comunicat al Bisericii pe un site de stiri? Pe cine intereseaza?

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate