Lucian Pătraşcu: Primăria rezolvă cu mare întârziere problemele din municipiu

Lucian Pătraşcu: Primăria rezolvă cu mare întârziere problemele din municipiu

Consilierul local Lucian Pătraşcu (PSD) spune că, deşi a făcut mai multe interpelări încă de acum un an, unele s-au rezolvat cu mare întârziere, iar altele au rămas fără răspuns.

„De exemplu, unul dintre subiecte a fost situaţia de pe strada Ioan Cantacuzino. Este o problema de siguranţa cetăţenilor. Primăria văd cu nu face nimic. Apoi, am abordat problema cu pasajele subterane de pe strada Crinului şi din Triaj, la care Primăria reacţionează foarte târziu. Le-am adus la cunoştinţă anul trecut, au fost prinse în bugetul din acest an, pentru a se reabilita. Din păcate a început şcoala, iar copiii din Craiter sau Triaj nu au posibilitatea să ajungă la şcoală în siguranţă. Dacă vorbim despre toaletele publice, la fel, anul trecut am ieşit, şi am cerut să se facă un studiu de fezabilitate. Primăria le-a prins în buget, dar suntem la finalul lunii septembrie, dar nu s-a făcut niciun studiu. Mai mult, am venit cu varianta să se monteze toalete ecologice în parcuri. Şi în acest caz, Primăria a reacţionat foarte târziu: ne-am trezit în septembrie că se montează toalete ecologice (mai bine mai târziu decât niciodată), după ce a trecut o vară în care au fost pline parcurile cu copii”, a declarat Pătraşcu într-o conferinţă de presă.

El spune că şi-ar dori ca Primăria, în momentul în care se prind anumit puncte în bugetul de venituri şi cheltuieli, să încerce să le rezolve punct cu punct.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate