Încep Zilele Culturii Maghiare, în Piaţa Sfatului

Încep Zilele Culturii Maghiare, în Piaţa Sfatului

Începând de duminică, timp de o săptămână, etnicii maghiari iși vor prezenta meșteșugurile în Piața Sfatului.

Cea de a VII-a ediţie a Zilelor Culturale Maghiare, va aduce în faţa publicului muzică clasică, muzică rock, simpozioane, întreceri sportive, serate de dansuri populare tradiţionale, dar şi ateliere pentru copii sau lansări de carte.

Deschiderea oficială este programată pentru orele 19.00, cu un spectacol de operetă maghiară al ansamblului „Operettissimo” din Cluj-Napoca, la Sala Patria.

În cele şapte zile de evenimente, sunt organizate mai multe conferinţe găzduite de sala Bisericii Reformate Casa Speranţei, întreceri sportive între elevii şcolilor cu predare în limba maghiară, găzduite de Colegiul Naţional Aprily Lajos, un concert de muzică populară susţinut de Zsiko Zoltan şi o prezentare de instrumente muzicale, cântece şi basme populare, într-un atelier interactiv pentru copii, care va avea loc, pe rând, la Colegiul „Aprily Lajos“, la Şcoala Gimnazială nr. 2 şi la Şcoala Gimnazială nr. 15.

„Nu vor lipsi nici în acest an degustările de vinuri tradiţionale, de la Biserica Unitariană sau Târgul de meşteşuguri tradiţionale şi produse gastronomice «Transylvanicum» din Piaţa Sfatului şi nici spectacolul de teatru de păpuşi de la Teatrul «Arlechino», susţinut de Teatrul «Cimborak» din Sfântu Gheorghe”, a spus consilierul local Toro Tamaş, unul dintre organizatorii evenimentului, citat de MonitorulExpres.

Evenimentul se va încheia duminica viitoare, 17 septembrie, cu un concert de excepţie în Piaţa Sfatului al legendarei formaţii Omega, în deschiderea căreia va cânta Trupa Coco, pentru a sublinia astfel ideea de multiculturalitate a Braşovului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate