Municipiile Braşov şi Săcele, cele mai „apetisante” pentru spărgătorii de locuinţe

Municipiile Braşov şi Săcele, cele mai „apetisante” pentru spărgătorii de locuinţe

În perioada august-decembrie 2017, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Braşov desfăşoară o campanie de prevenire a furturilor din locuinţe – „Hoții sunt creativi, fii preventiv!”.

Această campanie se înscrie ca prioritatea naţională – „Prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului” şi abordează o categorie de infracţiuni care are o pondere însemnată în volumul faptelor penale de acest tip.

În judeţul nostru, activităţile se vor derula în municipiul Braşov și în municipiul Săcele şi vor consta în distribuirea materialelor preventive şi organizarea de întâlniri cu cetăţenii, asociaţii de proprietari, asociaţii profesionale, etc în scopul prezentării unor aspecte de interes privind spargerile de locuinţe, cu accent pe recomandările preventive.

Din punct de vedere statistic, în judeţul Braşov, în primele 7 luni ale anului 2017, 65% din furturile din locuință au fost comise în mediul urban, iar 70.3% dintre acestea au fost comise în municipiul Brașov și municipiul Săcele. Cele mai întâlnite moduri de operare folosite de infractori au fost: efracţia 26,2%,  împrietenirea – 10,5% și folosirea de chei potrivite – 9,66% .

Astfel, în scopul prevenirii furturilor din locuinţă, Poliţia vă recomandă:

  1. Ţineţi uşa de acces în locuinţă încuiată permanent, chiar şi atunci când sunteţi acasă.
  2. Pentru asigurarea securităţii locuinţei, îmbinaţi mijloacele mecanice cu cele electronice.
  3. Alegeţi încuietori prevăzute cu chei ce nu pot fi multiplicate uşor.
  4. Dacă locuiţi la parter, etajul 1 sau ultimul etaj, asiguraţi-vă ferestrele prin montarea unor gratii metalice sau un sistem antiefracţie.
  5. Nu permiteţi accesul în locuinţă celor care vin să vă prezinte diverse ,,promoţii” în scop caritabil sau pentru sondaje de opinie.
  6. Nu comunicaţi date despre plecarea de acasă pentru o perioadă mai mare de timp în convorbirile cu alte persoane sau pe reţele de socializare.
  7. Dacă sesizaţi o spargere, sunaţi imediat la 112 – Apel unic de urgenţă sau la cea mai apropiată unitate de poliție. Indiferenţa faţă de astfel de situaţii nu face decât să îngreuneze prinderea autorilor care, între timp, pot comite şi alte infracţiuni.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate