Transilvania Train, primul tren turistic românesc, va porni joi la drum, din Gara Brașov

Transilvania Train, primul tren turistic românesc, va porni joi la drum, din Gara Brașov

Transilvania Train, primul tren turistic românesc, va porni la drum joi, din Gara Brașov, și va circula, în perioada 31 august – 3 septembrie 2017, pe ruta Brașov – Sighișoara – Mediaș – Alba Iulia – Sebeș – Sibiu – Făgăraș – Brașov, informează CFR Călători.

Proiectul este realizat de către „câțiva tineri entuziaști”, în parteneriat cu CFR Călători, după modelul celebrului tren Orient Express.

Astfel, timp de 4 zile, participanții vor intra în atmosfera tradițiilor și obiceiurilor cu specific transilvănean, bucurându-se de activități recreative și educative unice, de la degustări de vin sau prânzuri câmpenești în regiuni cu încărcătură culturală, la diverse ateliere de lucru — arhitectura săsească, echitație, țiglărie etc.

Programul include și evenimente exclusiviste și rare, cum ar fi concertul de muzică clasică din Piața Mică din Sibiu sau concertul de orgă la Biserica Evanghelică din Sebeș.

Călătoria cu Orient Express-ul de România reprezintă, pentru cei care și-au rezervat deja bilete, un prilej ideal de socializare, o experiență unică de vacanță, reunite nu doar într-un clasic pachet turistic, ci și într-un un pachet cultural.

„Ne bucurăm să fim parteneri în acest proiect. Reprezintă o premieră feroviară pentru noi, realizată în integralitate de români, pentru români. Ne dorim cu toții cât mai multe asemenea proiecte, pentru că avem o țară frumoasă, cu oameni speciali și tradiții istorice care merită să fie explorate și cunoscute de cât mai mulți turiști din toata lumea”, a declarat Iosif Szentes, directorul General CFR Călători.

  1. O idee minunata. Dar, pentru a ajunge la acest tren, turistii ar cam avea nevoie de un aeroport international la Brasov, nu credeti? Si de o autostrada catre Bucuresti !! HELLO, GUVERNAREA DOARME ??? Orice zbor aviatic comercial din lumea asta, are 1 sau 2 destinatii alternative, pentru care isi ia combustibil la bord, in mod obligatoriu (in caz ca, din diverse motive, nu poate ateriza la destinatie). Intrebare: CARE ESTE AEROPORTUL ALTERNATIV AL CELOR CARE ATERIZEAZA LA OTOPENI ??? Baneasa nu poate fi, Constanta e departe… FACETI AEROPORT LA BRASOV !!!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate