Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare

Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare

Praznicul Adormirii Maicii Domnulu este una dintre cele mai importante sărbători creştine. Cea mai mare sărbătoare închinată Maicii Domnului, este sărbătorită în Biserica Ortodoxă la 15 august.

În multe oraşe sunt organizate procesiuni cu icoane şi pelerinaje. Sărbătoarea cunoscută în popor și sub denumirea de Uspenia (termenul slav) sau Sfânta Maria Mare.

Despre Maica Domnului, Sfânta Tradiție a Bisericii consemnează începând cu secolul al IV-lea, atât în Apus cât și în Răsărit, într-o serie de scrieri, date despre persoana și rolul Maicii Domnului în iconomia întrupării Fiului lui Dumnezeu.

În seara dinaintea sărbătorii se săvârşesc în toate bisericile Vecernia cu Litie şi chiar Privegherea întreagă, adică şi slujba Utreniei, urmată de cântarea Pohodul Maicii Domnului. Sărbătoarea a fost precedată de două săptămâni de post aspru.

Potrivit tradiţiei Bisericii, Sfânta Fecioară Maria a trăit mai mulți ani după înălțarea la cer a Fiului său și a Domnului nostru Iisus Hristos. Cu trei zile înainte de moarte, ea a fost înștiințată de Sfântul Arhanghel Gavriil de trecerea ei la cele veşnice, iar apostolii, aflaţi în acel moment în diferite zone ale lumii, au fost aduşi pe nori pentru a fi prezenţi la acest eveniment. Apostolul Toma nu a fost prezent la înmormântare, el ajungând trei zile mai târziu. Întristat, a cerut să se deschidă mormântul, pentru a săruta mâinile Născătoarei de Dumnezeu, dar intrând, l-a găsit gol.

Aici, tradiția cunoaște două versiuni: după una, trupul a stat trei zile în mormânt, după care a fost ridicat în chip tainic spre lăcașurile cerești; după cealaltă, trupul Maicii Domnului a fost răpit la cer chiar din mâinile Sfinților Apostolilor Petru și Pavel în momentul în care se pregăteau să-l pună în mormânt, în mâinile lor rămânând doar pânza în care era înfășurat.

În timp, în cuvântările părinţilor bisericii s-a afirmat cu mai multă putere credinţa că, după adormirea sa, Fecioara Maria a fost înviată de Iisus Hristos şi luată cu trupul în împărăţia cerurilor.

Adormirea Maicii Domnului și ridicarea cu trupul la cer reprezintă ultima taină din lucrarea mântuirii oamenilor. După Învierea lui Hristos, Înălțarea Sa la ceruri și Pogorârea Duhului Sfânt, Adormirea Maicii Domnului încheie lucrarea mântuirii săvârșită de Mântuitorul Iisus Hristos.

Principala sărbătoare a Sfintei Maria, din 15 august, se numeşte oficial în biserica romano-catolică „Ridicarea la Ceruri a Fecioarei Maria”, iar în bisericile ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului”. Recent, biserica anglicană a introdus „Sărbătorirea Binecuvântatei Fecioare Maria” la aceeaşi dată.

Zi dedicată pomenirii morților

În dimineața zilei de 15 august, femeile merg la biserică și împart struguri, prune și faguri de miere. Apoi, femeile merg în cimitir și tămâiază mormintele rudelor.

Ce nu ai voie să faci

Spalatul rufelor, chiar si cu masina de spalat, este interzis. Se spune ca cine spala haine in timp ce oamenii sunt la biserica va avea parte numai de ghinioane toata viata.

Nu ai voie sa te tunzi. Acest lucru este valabil atât pentru femei cât și pentru bărbați. În cazul bărbaților, dacă se tund și aruncă părul la gunoi, riscă să chelească..

Nu este bine să stai cu ușa închisă pe parcursul acestei zile. Se spune ca Fecioara Maria poate intra oricând în casele creștinilor pentru a împarți harul sau divin.

Se spune că în această zi nu e bine să te scalzi în rauri de munte, altfel vei fi „lovit” de soartă.

70.000 de brașoveni au zi de nume

Potrivit Direcţiei Judeţene Comunitare de Evidenţă a Persoanelor Braşov, în judeţ există 59.891 de doamne cu prenumele de Maria, Mariana, Marina, Marilena, Mioara, Marinela sau Mărioara. Numărul bărbaţilor cu nume care au legătură că Sfânta Maria este mult mai mic, respectiv 9.594 de persoane cu prenumele Marian, Marin, Marinică sau Marinel.

În 15 august este celebrată şi Ziua Marinei, Sfânta Maria fiind ocrotitoarea marinarilor.

Foto: crestinorodox.ro

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.