OFSD Brașov, ecologizare la înălțime

OFSD Brașov, ecologizare la înălțime

Șaua Tâmpei este din nou curată, după ce gunoaiele aruncate de turiști în această zonă au fost strânse în acest weekend. O echipă a Organizației Femeilor Social-Democrate a ales pentru ecologizare cea mai intens circulată parte a muntelui, iar deșeurile strânse au umplut nouă saci.

„Ne pasă de protejarea mediului înconjurător, iar pentru acest deziderat am concentrat o parte dintre acţiunile noastre de până acum. Șaua Tampei ne-a atras atenția nu doar prin cantitatea de gunoaie aruncate de trecători, ci și a unor pericole pe care le-am identificat. Sunt chestiuni ce necesită o rezolvare rapidă, pentru ca cei care vin aici să nu pățească nimic neplăcut sau grav. OFSD Municipiul Brașov continuă agenda acțiunilor prin care suntem cât mai aproape de brașoveni și ridicăm mingea la fileu pentru autoritățile ce pot solutiona nevoile acestora” afirmă Adela Diaconu, preşedintele OFSD Municipiul Braşov.

Cea mai mare problemă este chiar gunoiul strâns în sacii montați pe suporturi speciale. Dimineața sunt răvășiți de urși, care caută hrană, potrivit unui lucrător comercial de lângă telecabină. Câtă vreme, peste noapte sunt lăsate coșuri de gunoi pline, în care se află resturi alimentare, animalele pot fi atrase acolo. De acolo până la întâlnirea violentă cu oameni aflați la ore târzii pe Tâmpa, nu mai e decât un pas. Soluția ar fi ridicarea deșeurilor de un om care să treacă de două ori pe zi pe acolo.

Mucurile de țigară de pe Șaua Tâmpei sunt o dovadă că acolo se fumează intens. Acest comportament poate duce la izbucnirea unor incendii, favorizare și de caniculă. E nevoie de o semnalare suplimentară a acestei posibilități, cred social-democratele.

Și poteca îngustă care duce către platforma Belvedere este riscantă, câtă vreme nu există o asigurare suplimentară în cazul alunecării, o barieră sau o plasă de protecție.

{Un politician trebuie să cunoască realitatea cu propriile sale mijloace, direct. Când vezi cu ochii tăi care sunt lucrurile care trebuie corectate, poți să faci mai ușor ce trebuie pentru a le repara. În cazurile de față, sunt lucruri pe care le voi discuta cu reprezentantul custodelui ariei protejate, Agenția Metropolitană. Sunt convinsă că împreună cu cei de acolo vom putea implementa soluții eficiente. Mi-aș dori ca și această ecologizare, și nu e prima la care particip, să aibă același ecou și în rândul celor care de obicei aruncă gunoaie. Mai avem de luptat cu mentalități păguboase de genul ”eu arunc, pentru că sunt alții plătiți să adune”, mai avem multe de lucrat la educație. Totuși, tocmai amintindu-mi precedentele ecologizări, unde adunam mai multe deșeuri, cred că suntem pe drumul cel bun”, declară deputatul PSD Roxana Mînzatu.

  1. Asa se ajunge la ciolan in Romania: trebuie sa iti cauti calea prin gunoaie. Politicienii stiu cel mai bine.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate