Globuri „anti-vandali” pe stâlpii de iluminat din parcul Noua şi a celui de sub Tâmpa

Globuri „anti-vandali” pe stâlpii de iluminat din parcul Noua şi a celui de sub Tâmpa

Reprezentanţii Primăriei Braşov au făcut inventarul stâlpilor de iluminat cu panouri fotovoltaice, nefuncționali, din Parcul Noua şi Parcul Tiberiu Brădiceanu de sub Tâmpa.

Angajații Primăriei au constatat că în ambele zone de agrement mai mulți stâlpi au rămas fără componente întregi, iar becurile protejate de lămpi sferice din sticlă au fost „ciobite“ de cetăţeni.

Astfel, dintre cei 38 de stâlpi de iluminat din parcul de la lacul din cartierul Noua prevăzuţi cu panouri fotovoltaice, doar 7 mai sunt funcţionali, iar sub Tâmpa, dintre ce 12 stâlpi de acest tip, mai funcţionează 6.

Varianta luată în calcul de municipalitate ar putea fi cea a instalării unor globuri „anti-vandali“ în jurul becurilor de pe stâlpii de iluminat.

Globurile vor fi dintr-un material special, rezistent la şocuri, având în vedere că în cele mai multe situaţii sistemul nu mai funcţiona din cauza becurilor transformate în ţinte de lovit cu pietre.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei, Sorin Toarcea, sistemul nu mai funcţionează și din cauză li s-au defectat acumulatorii.

 „Sunt şi corpuri de iluminat care nu mai funcţionează din cauza faptului că acumulatorii au deja durata de viaţă expirată şi chiar dacă celulele fotovoltaice funcţionează, bateriile  nu mai au amperajul necesar pentru a prelua energia necesară becurilor”, a precizat Toarcea.

Municipalitatea vorbeşte şi despre achiziţionarea unor panouri fotovoltaice noi, pentru a le înlocui pe cele care au dispărut de pe stâlpi, însă deocamdată nu s-a stabilit când se va face achiziţia.

Parcul de la Noua a fost reamenajat în anul 2012 printr-o finanţare pe care Primăria Braşov a obţinut-o de la Administraţia Fondului de Mediu. Atunci a fost introdus şi noul sistem de iluminat, cu panouri fotovoltaice, printr-o investiţie totală de 2,038 milioane lei.

Tot cu fonduri de la Administraţia Fondului de Mediu a fost amenajat şi parcul de sub Tâmpa, valoarea investiţiei fiind de 1,8 milioane de lei.

Foto: brasovmetropolitan.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

De top în Brașov