Un medic braşovean răbufneşte împotriva sistemului

Un medic braşovean răbufneşte împotriva sistemului

A muncit mai mult de un an. A făcut operaţii peste operaţii pentru a salva ce se mai poate salva din mâna unei paciente, care a suferit un accident de muncă. Satisfacţia personală şi profesională, dacă vreţi, este pe măsură.

Dar ce satisfacţie să mai ai, ca medic, dacă vezi că persoana căreia i-ai dedicat o parte din viaţă, dacă vreţi, chiar şi profesional, ajunge să intre într-un mecanism degradant uman? Este încă un semnal de alarmă la adresa sistemului, care vrea, în acest secol, ca o persoană cu handicap să vină anual la reconsiderarea gradului de handicap, deşi vorbim despre chestiuni definitive: nu mai creşte nimănui un braţ sau un picior amputat! Că oamenii nu sunt încă reptile, poate dar „şerpii” ascunşi în nişte birouri prin ministere…

Acum a răbufnit un medic specialist. Poate ar trebui sau poate era firesc – nu e un reproş, fiecare îşi face meseria aşa cum crede de cuviinţă – să o facă medicii din comisiile care stabilesc anual gradul de handicap al persoanelor cu probleme…

„Asta este tot ce am mai putut recupera (vezi foto – n.a.), după mai multe operații reconstructive ce s-au întins pe mai mult de un an) dintr-o mână arsă și strivită în cursul unui accident de muncă la un calandru industrial de călcat rufe. Acum pacienta este încadrată în grad de handicap „MEDIU”. Are cineva idee cât primește lunar de la stat pentru asta? 39 de lei! La început, pentru doar 12 luni, că mai apoi poate i se mai îmbunătățește situația și i se mai ia puțin din sumă… Deși situația e, vă spun eu, DEFINITIVĂ!  Iar dacă nu credeți, verificați documentul oficial de mai jos. Mărturisesc că n-am știut despre o asemenea grozăvie până vinerea trecută. De atunci, mi-e și mai rușine de statul român, care ia în continuare «de la gura săracilor», ca să dea de mii de ori mai mult bogaților.
Și nimeni nu spune nimic…” – scrie medicul braşovean Dan Grigorescu

 

  1. Un medic care vede realitatea, dar si cei de la comisie stiu situaţia, problema e alta, tot de la comisie pleacă, aşteaptă bacisi

    Reply
  2. Pai daca nu il schimba nimeni de secole pe doctorul de la comisia aia de handicap…mergeti si faceti un reportaj, sa vedeti cum trateaza oamenii, execrabil e putin spus…Pe mine m-a trimis acasa pentru ca m-am dus la toaleta din cauza bolii de care sufeream, ca i-am jignit orgoliul, trebuia sa stau in picioare si sa fac pe mine asteptandu-mi randul acolo. Nici nu visati ce face ala pe acolo, securist batran…

    Reply
  3. bine ca le da putorilor lenese bani ca sa nu mai munceasca si fiul meu are handicap accentuat si primeste270lei si o putoare de asistat care sta in carciuma primeste de trei oro mai mult RUSINE

    Reply
  4. Tot respectul pentru domnul doctor Grigorescu! Un profesionist cum greu găsești in România! Sunt sigur ca aveți puterea si energia necesară domnule doctor pentru a va lupta cu tot sistemul! Exigenta = rezultate = calitate!

    Reply
  5. Uite domne un om pentru care Romania e mereu fascinanta si plina de surprize. Citesti postarile lui pe facebook si te gandesti ca omul a trait intr-o bula daca abia acuma afla ceea ce stie o lume intreaga de zeci de ani si anume ca totul e praf in tara asta. Dar, niciodata nu e prea tarziu, conexiune la internet sa aiba daca pana acuma nu a avut de unde altundeva sa se informeze. In ce lume poate sa traiasca daca pana acuma „Mărturisesc că n-am știut despre o asemenea grozăvie până vinerea trecută”? Cum sa nu stii asa ceva? Cate reportaje au fost la tv pe tema asta? Omul cand merge la revizuire nu la doctori trebuie sa mearga sa primeasca hartie? Si „De atunci, mi-e și mai rușine de statul român”: pai sunt oameni simpli (nu cu doua facultati) carora de mult le este rusine de statul roman si sunt plecati de ani buni din tara, multi nu numai pentru a castiga mai bine dar s-au saturat sa fie umiliti. I-am vazut la tv prin reportaje in care se jurau ca oricat de greu le-ar fi in strainatate ei tot acolo raman ca acolo sunt respectati ca oameni nu injositi si umiliti ca aici de orice functionar platit gras din banul contribuabilului (vezi eliberarea de pasapoarte, taxe si impozite anuale, diverse probleme ce le au de rezolvat si pentru care pierd un concediu pe an ca sa stea la cozi ca de aia vin acasa si dupa aceea pleaca inapoi nervosi).

    Reply
  6. Tot respectul pentru domnul doctor! Cineva trebuie sa apuna adevarul in tara asta Eu am handicap accentuat de gradul 2 si umblu la comisie de 22 de ani

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.