Poliția Locală a început să ridice „blocatoarele” de parcări. Cât este amenda?!

Poliția Locală a început să ridice „blocatoarele” de parcări. Cât este amenda?!

Poliția Locală Brașov le reamintește conducătorilor auto că este interzisă staționarea voluntară a vehiculelor în dreptul căilor de acces ce deservesc proprietățile alăturate drumurilor publice. Același regim legal este stabilit și pentru aceia care blocheza parcarea prin orice mijloace sau chiar își montează dispozitive pentru ocuparea locului de parcare.

Aspecte de acest gen au fost, din nou, constatate pe raza municipiului Brașov și nu mică le-a fost mirarea polițiștilor locali, când au depistat inclusiv în Centrul Istoric astfel de dispozitive. Cu această ocazie, agenții împreună cu angajați ai serviciului de salubritate strâng toate dispozitivele de blocare a locurilor de parcare și tăblițele inscripționate de brașovenii care așa au înțeles să își rezerve sectoarele de drum din fața porților, dar au fost ridicate de pe domeniul public și caprele metalice sau din lemn, stativele ori indicatoarele așezate în dreptul unor locuri de parcare de reședință.

De asemenea, toate dispozitivele de blocare fixate ilegal pe locurile de parcare sunt demontate și ridicate, însă deținătorii de astfel de opritoare trebuie să știe că HCL 927/2006 prevede sancțiuni usturătoare pentru „Montarea unui dispozitiv de blocare pe locul de parcare”- art. 35 alin.(1) lit. b) – (amenda cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei și ridicarea dispozitivului de blocare). Același normativ stabilește și faptul că se pot da sancțiuni și pentru “Blocarea locului de parcare prin alte mijloace” – art. 35 alin. (1) lit. c) – sancțiunea fiind între 1.000 și 1.500 de lei.

Acțiunile rutieriștilor de la Locală se înscriu în setul de principii prin implementarea cărora, Poliția Locală Brașov intenționează să asigure un climat citadin civilizat și european.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate