„Lecturi în are liber”, în curtea Casei Baiulescu

„Lecturi în are liber”, în curtea Casei Baiulescu

Seria de lecturi publice estivale de la Biblioteca „George Bariţiu” continuă astăzi, între orele 11.00 şi 13.00, în curtea Casei Baiulescu (lângă Şcoala 6).

Se va citi din literatura francofonă (pentru că tocmai a fost sărbătorită pe 14 iulie Ziua Națională a Franței) și va avea loc animaţie cu personajul istoric Maria Baiulescu. Reprezentanții Bibliotecii s-au pregătit cu autori francofoni pentru duminică, atunci când vom purta culorile francofoniei literare şi muzicale.

„În caz de ploaie, ne întânim la Biblioteca franceză, iar tema este Literatura francofonă, oferindu-vă autori francofoni, din care a tradus şi Maria Baiulescu a noastră”, spun reprezentanţii bibliotecii.

Pe 23 iulie 2017 se va citi din literatura contemporană română, fiind invitat scriitorul şi eseistul Caius Dobrescu.

Un mod placut de a ne petrece unele zile din sezonul estival, poate fi la bibliotecă, cu „Lecturi în aer liber”. Este iulie, e cald şi totul ne îmbie să ne petrecem timpul în aer liber, în mod plăcut. Sunt pregătite în cortul bibliotecii tot felul de surprize, întâlniri, animaţii, personaje istorice în costume de epocă, poveşti, romane, mistere, cu care se speră ca cititorii să fie provocați la lectura de vacanţa în hamac.

Leave a Reply

Your email address will not be published.