Artişti renumiţi la Sântilia 2017, sărbătoarea tradiţională a săcelenilor

Artişti renumiţi la Sântilia 2017, sărbătoarea tradiţională a săcelenilor

Între 20 și 23 iulie 2017, Primăria Municipiului Săcele vă invită la tradiționala sărbătoare a săcelenilor Sântilia.

Această sărbătoare tradiţională deja la Săcele reuneşte în cele patru zile un număr impresionant de locuitori ai localităţii, dar şi o seama de vizitatori atât din Ţara Bârsei cât şi de pe alte meleaguri.

Prima zi, chiar de sfântul Ilie, va fi o zi dedicată tinerilor și sportului, ziua a doua este dedicată evenimentelor culturale care vor marca originea mocănească a sărbătorii, iar ultimele două zile vor aduce comunitatea săceleană împreună la pahar de vin și voie bună.

 

Evenimentul se va desfăşura în mai multe locaţii, după cum urmează:

Joi, 20 iulie

  • Crosul de Sântilia – Piaţa Libertăţii – ora 11.00
  • Cupa Sântilia la fotba l– Stadion Electroprecizia – ora14.00
  • ”Legendele Țării Bârsei” – Jocuri interactive pentru copii (în parteneriat cu AMB) – Parcul din cartierul Ștefan Cel Mare  – ora 14.00

Vineri, 21 iulie

  • Sântilia la mocani – Piaţa Unirii (Turcheş) – ora 15.00
  • Teatru de păpuşi – Parcul din cartierul Ștefan Cel Mare – ora 17.00

Sâmbătă, 22 iulie

Stadionul de rugby  Electroprecizia

  • Ora 11.00 Deschiderea Porţilor
  • Ora 14.00 Cuvânt de bunvenit al primarului Virgil Popa
  • Ora 14.30 Premierea câştigătorilor de la cros şi fotbal
  • Ora 15.00 Recitaluri Denis, Ștefan Moraru, Iulia Lupşa
  • Ora 17.00 Ionicâ Moroşanu
  • Ora 19.00 Ion de la Romania
  • Ora 20.00 Trupa Coco
  • Ora 21.00 Andreea Bănică
  • Ora 22.30 FOC DE ARTIFICII
  • Ora 22.30 Seară de Club – Vis a vis de Rouleau Guichard: DJ Răzvan Cojocariu, DJ Andrada, DJ Nick.

Duminică, 23 iulie

Stadionul de rugby  Electroprecizia

  • Ora 11.00 Deschiderea Porţilor
  • Recitaluri: Corina Cojocaru, Iulia Lupşa, Serafim Gheorghe, Gheorghe Şorea, Prietenii Cântăreţi
  • Ora 15.00 – Maria Dragomiroiu
  • Recitaluri: Fane Lupu, Ansamblul Cununa Bodului, Ansamblul Junii Săceleni, Ansamblul Cununa Carpaţilor, Formaţia Ardelenii, Adriana Ciocan, Elena Istrate, Maria Istrate,Ansamblul Cetăţuia Teliului, Ansamblul Astra Săcele, Ansamblul Ducşoara Purcăreni.
  • Ora 21.00 – Benone Sinulescu
  • Ora 22.30 – Foc de artificii.

La origine, Sântilia este o sărbătoare tradițională a mocanilor săceleni, care se ține an de an în preajma sărbătorii Sfântului Ilie. De sfântul Ilie, după urcarea turmelor la munte, tinerii păstori coborau să se întâlnească la horă cu fetele rămase în sat cu care părinții hotărâseră să se căsătorească. Aceștia făceau cadou fetelor  furci de tors și tipare pentru caș.

Toți locuitorii din cele șapte sate care alcătuiau în vechime Săcelele: Satulung, Cernatu, Turcheș, Baciu, Zizin, Tărlungeni și Purcăreni, se adunau în costume populare si participau la sărbatore. Meșteri populari din tot Săcelele, dar și din împrejurimi, veneau să își vânđă marfa, sărbătoarea fiind unul din cele mai cunoscute târguri din zonă. Astăzi sărbătoarea a devenit una a tuturor săcelenilor, indiferent de originea sau de etnia lor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.