Şofer de microbuz, prins băut la volan dis-de-dimineaţă

Şofer de microbuz, prins băut la volan dis-de-dimineaţă

Poliţiştii rutieri au desfăşurat, vineri, o acţiune de control, cu efective mărite, având în vizor autovehiculele destinate transporturilor publice de persoane, inclusiv cu autovehicule destinate transportului de elevi.

În urma controlului, efectuat între orele 6.00 şi 10.00, agenţii de la rutieră au depistat un conducător auto aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, căruia i-au întocmit dosar penal.

De asemenea, au aplicat 55 de sancţiuni contravenţionale însumând 14.600 de lei, dintre care una pentru consum de alcool, una pentru defecțiuni la sistemul de iluminare/semnalizare, 5 pentru nepurtarea centurii de siguranță și restul pentru diferite alte abateri.

În cele patru ore de control, polițiștii au făcut 144 testări alcoolscop, au reținut trei permise de conducere şi un certificat de înmatriculare.

Zonele vizate au fost DN1, Gara Bartolomeu, DN 11, DN 13, bulevardele Gării şi 13 Decembrie şi strada Zizinului.

Acțiunile de acest gen vor fi continuate și în perioada care urmează, în scopul evitării producerii de evenimente nedorite.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate