Tradiţie şi distracţie de Ziua Universală a Iei, la Casa Junilor

Tradiţie şi distracţie de Ziua Universală a Iei, la Casa Junilor

De Sânziene, sărbătorim şi la Braşov Ziua Universală a Iei, simbol al culturii identitare româneşti.

Astfel, Junii Brașovului vă invită să sărbătoriți Ziua Universală a Iei pe 24 iunie la Casa Junilor între orele 10:00 – 17:00.

La nivel național, Ziua Universală a Iei are ca temă în acest an natura și deversitatea, iar scopul evenimentului este susţinerea artizanilor locali și a comunităţilor şi grupurilor care recuperează tradiţia şi tehnica realizării iei, precum și transmiterea cunoaşterii tradiţionale către generaţiile viitoare.

În acest sens Uniunea Junilor din Șcheii Brașovului și Brașovechi și Asociația Culturală Artessentia au pregătit pentru brașoveni un program special:

  • Expoziție temporară “Costumul tradițional din Șchei” (Casa Junilor, etaj I)
  • Ateliere, expoziție cu vânzare artizani locali
  • Împletiri de cununi din sânziene, spice de grâu, flori de câmp
  • Prezentare simboluri tradiționale din Țara Bârsei/ Descifrarea IEI, Victoria Taroi, restaurator de artă și textile, Asociația Artessentia Brașov
  • Prezentarea costumului de sărbătoare bărbătesc și femeiesc din Șcheii Brașovului – istoric dr. Alexandru Stănescu
  • Demonstație de îmbrobodire a femeii măritate din Șcheii Brașovului
  • Demonstrație de coasere manuală a paietelor pe cămașa de june roșior
  • Învăţăm să dansăm Braşoveanca şi Hora Junilor

Prin această sărbatoare Braşovul se alătură comunităţii româneşti care de Sanziene celebreză la unison Ia românească. Ziua dedicată Iei a fost propusă de comunitatea online „La Blouse Roumaine” în anul 2013, iar de atunci s-a bucurat de un succes imens, fiind în prezent sărbatorită pe 6 continente, în peste 50 de ţări din lume, de către românii de pretutindeni.

Foto: allevents.in

Leave a Reply

Your email address will not be published.