VIDEO Incendiu devastator la Hotelul Ciucaș din Poiana Brașov

VIDEO Incendiu devastator la Hotelul Ciucaș din Poiana Brașov

5.30  Incendiul a fost lichidat, după mai bine de șase ore. Au mai rămas pe poziții două autospeciale, în cazul în care există focare ascunse și reizbucnește focul.

3.13 Numărul autospecialelor a fost suplimentat, astfel că s-a intervenit cu 9 autospeciale dotate cu apă şi spumă (6 ISU Braşov, 1 de la serviciul de pompieri voluntari din Râşnov, 2 de la ISU Covasna) şi 3 autoscări.

1.46 „În prezent lucrăm la limitarea propagării incendiului. Arde pe o suprafață de 400 de metri pătrați”, spune reprezentantul ISU Braşov.

00.54 „Intervenția este dificilă din cauză că incendiul este pe acoperiș. Se intervine cu țevile de refulare și cu tunurile de stins incendii, din dotarea autospecialelor. Incendiul se manifestă cu flăcări violente. S-au format echipe de intervenții pe toate laturile hotelului unde s-a putut realiza accesul. La această oră sunt două autoscări la fața locului”, ne-a declarat cpt. Ciprian Sfreja.

00.12 Incendiul s-a extins pe o suprafață de circa 200 mp din acoperișul imobilului. Din ordinul inspectorului general al IGSU, au fost dislocate în sprijin o autoscară de la ISU Prahova și încă două de la ISU București Ilfov.

23.45 Pompierii militari au fost alertați marți, în jurul orei 23.30, să intervină pentru stingerea uunui incendiu izbucnit la Hotelul Ciucaș.

„Din informațiile pe care le deținem la această oră, incendiul a izbucnit în zona acoperișului. La locul incendiului se deplasează șapte autospeciale, dintre care una vine de la Predeal”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, cpt. Ciprian Sfreja.

Din fericire, nu sunt turiști în pericol, hotelul fiind de mai mulți ani în renovare.

Un alt incendiu a izbucnit, tot la această oră, la o casă pe strada Iuliu Maniu, în zona intersecției cu strada Vlad Țepeș.

Revenim cu amănunte!1




Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate