UPDATE. Autorităţile, alertate după ce două persoane au dispărut în râul Olt

UPDATE. Autorităţile, alertate după ce două persoane au dispărut în râul Olt

Duminică dimineaţa pompierii au reluat căutările pe râul Olt, între Hărman şi Sânpetru. Din informaţiile obţinute de la localnici se pare că în barcă erau doi bărbați.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Brașov, Ciprian Sfreja, după ultimele informații obținute de la oamenii locului, două persoane ar fi fost în barca respectivă și sunt declarate dispărute. Este vorba de doi bărbați, unul de 27 de ani, altul de 35 de ani. Aceștia sunt căutați în zona cuprinsă între localitățile Podul Olt și Ariușd.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov a fost alertat sâmbătă seară, prin dispeceratul 112, că o persoană a strigat după ajutor, în timp ce se afla pe râul Olt.

Din păcate, cei care au ajuns la faţa locului au găsit o barcă goală.

„Am efectuat căutări pe râul Olt, între Hărman şi Sânpetru (zona Cişmaşu), zonă cunoscută ca fiind cu curenţi puternici. Vom continua căutările şi mâine dimineaţă, împreună cu un scafandru”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, cpt. Ciprian Sfreja.

La fața locului s-a deplasat un echipaj cu barcă pneumatică. Căutările au fost oprite după lăsarea întunericului și vor fi reluate duminică dimineața. La misiune va participa și un scafandru.





Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   Încep înscrierile la Universitatea Transilvania. Peste 2.800 de locuri bugetate
Loading...
loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.