Truismele lui Johannis la Braşov

Truismele lui Johannis la Braşov

Președintele „tuturor românilor”, Klaus Iohannis a venit luni, la Brașov, într-o vizită de lucru, care s-a terminat electoral la Râşnov.
Cu această ocazie, domnia sa a cuvântat o serie de adevăruri binecunoscute:

„Din nefericire, România nu a fost niciodată suficient de generoasă cu cercetarea și cu cercetătorii. Investițiile în acest domeniu aduc prea puțin capital politic și, din păcate, finanțarea cercetării ne plasează încă, sau încă o dată, pe ultimele poziții în Uniunea Europeană, cu efecte directe asupra performanței României (…) Știu că nu este ușor să performezi într-un context ca cel din ultimele două decenii, în care cercetarea, dezvoltarea și inovarea nu s-au bucurat întotdeauna de sprijinul, respectul și stabilitatea ce li se cuvin”.

„Avem mare nevoie de stabilitate și consecvență legislativă și politică, pentru a permite planificarea unei cariere în cercetare-dezvoltare, cu garantarea unor potențiale surse de venit. Acestea sunt minime condiții necesare pentru a putea convinge cercetătorii performanți și cu mult potențial să rămână în țară. Prea mulți dintre aceștia aleg să își desfășoare activitatea în alte state, unde le sunt asigurate cu totul și cu totul alte condiții de muncă. Nu poți face cu adevărat cercetare fără resursa umană, nu poți inova și depăși bariere fără implicarea unor specialiști de top. Din această perspectivă, nu putem vorbi despre performanță fără a investi întâi în oameni, în calitatea acestora. Competiția dintre state pentru a atrage cei mai buni cercetători este una acerbă. Este important să ne afirmăm ca fiind un stat care nu pierde, ci, mai degrabă, unul care știe să atragă marile minți din zona de cercetare-dezvoltare-inovare, atât din interiorul țării, cât și din afara granițelor”.

„Performanța este extrem de dificil de atins cu resurse limitate. Dacă vrem să păstrăm România pe harta europeană și mondială a cercetării și inovării este obligatoriu să ne asumăm ca prioritate finanțarea acestor domenii strategice pentru România”.

„ Cu cât mai mulți oameni foarte bine educați vom avea implicați în activități care sunt foarte bine plătite fiindcă generează produse ale viitorului, cu atât mai bine va funcționa și societatea românească. Dar aici intrăm în competiție directă cu toată lumea. Acesta este pericolul: că suntem în competiție cu toată lumea”.

„Cineva care dorește să lucreze fie în cercetare, fie în predare, fie în combinație, trebuie să știe cum își poate defini o carieră. Ea trebuie să fie predictibilă și definibilă și în condiții destul de bune, altfel, sigur, vine cineva de la o universitate situată în altă parte cu o ofertă mult mai interesantă și noi ne supărăm că tinerii pleacă”.

„Dintre puținii tineri care studiază, unul din 15 studiază în afară și știți bine câți din ei se mai întorc. Iar dintre cei care studiază în țară, foarte mulți, asta arată cel puțin sondajele, își doresc, de fapt, să plece. Acest lucru nu poate să fie ignorat. Faptul că unii rămân și au succes nu anulează exodul și dorința multora să plece, de aceea trebuie să lucrăm pe condiții, ca să putem să vorbim despre o meritocrație, ca să putem vorbi despre o carieră predictibilă, pentru că nu toți sunt de tip aventurieri, care încearcă ba într-o parte, ba în alta, și până la urmă își găsesc un loc în viață. Sunt mulți tineri care sunt foarte bine pregătiți, sunt dotați intelectual, au rezultate, dar nu-și doresc să se bată cu viața sau cu autoritățile, ei vor să-și vadă de cercetare și restul să rezolve societatea.”

etc., etc.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

De top în Brașov