Penitenciarul Codlea obligat să plătească daune morale unui fost deţinut

Penitenciarul Codlea obligat să plătească daune morale unui fost deţinut

Penitenciarul Codlea şi cel din Miercurea Ciuc au fost obligate să plătească daune morale de 5.000 de euro unui fost deţinut, pentru condiţiile precare din cele două unităţi de detenţie, relatează News.ro.

Claudiu Oţeleanu, fost manager de ONG şi jurnalist, condamnat pentru deturnare de fonduri europene a dat în judecată Administraţia Naţională a Penitenciarelor pentru condiţiile improprii în care a stat încarcerat la Penitenciarele din Codlea şi Miercurea Ciuc.

Acesta a depus în instanţă acţiunea prin care a reclamat condiţiile de detenţie şi aglomeraţia din penitenciare, situaţie pentru care România a fost somată şi de forurile europene. Judecătoria Braşov, unde procesul s-a derulat în primă instanţă i-a acordat daune de 5.000 de euro, însă hotărârea nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în 30 de zile de la pronunţare.

„Obligă în solidar pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Penitenciarul Codlea să plătească reclamantului suma de 4.000 de euro, cu titlu de daune morale. Obligă în solidar pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Penitenciarul Miercurea Ciuc să plătească reclamantului suma de 1.000 euro, cu titlu de daune morale”, se arată în sentinţa instanţei.

Claudiu Oţeleanu a fost condamnat în 2011 la şase ani de închisoare cu executare, pentru că, împreună cu un complice, a deturnat 400.000 de euro din fonduri europene, folosind documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete. Între timp, el a fost eliberat din penitenciar.

Reprezentanţii Penitenciarului Codlea au declarat că aşteaptă să primească sentinţa instanţei pentru a decide ce măsuri vor fi luate în continuare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.