Braşovul, recomandat de Forbes ca destinaţie turistică pentru 2017

Braşovul, recomandat de Forbes ca destinaţie turistică pentru 2017

Din Filipine până în Georgia, trecând însă şi prin România, cei interesaţi pot alege dintre cele mai ieftine destinaţii turistice incluse într-un top alcătuit de Forbes pentru anul 2017.

Acest clasament, în care figurează Bucureştiul şi Braşovul, este realizat pe baza unor idei de excursii exotice şi accesibile, venite din partea unor experţi în călătorii precum bloggerul Matt Kepnes (Nomadic Matt), Nicole Brewer de la ILuv2GlobeTrot.com, cuplul de australieni Caz şi Craig Makepeace de la ytravelblog.com, canadiana Nadine Sykora, realizatoare a unui canal YouTube despre călătorii, care a câştigat o sumă considerabilă vizitând circa 50 de ţări, şi Lee Abbamonte, cel mai tânăr american care a vizitat toate ţările din lume.

„Cu o arhitectură de câteva secole, Bucureştiul – locul 5 în top, n.r. – prezintă o varietate interesantă de vechi şi nou”, scrie Forbes. Publicaţia recomandă turiştilor care ajung în capitala României – un ”oraş în dezvoltare” – să viziteze numeroasele muzee, cimitire şi situri istorice, neuitând să recomande şi viaţa de noapte, dar şi mâncarea bună şi ieftină.

”În timpul iernii, România este magică”, scrie Forbes care recomandă oraşul Braşov – locul 18, cu multiplele sale „facilităţi vestice, la preţuri estice”. Turiştii se pot caza în pensiuni cu tarife accesibile şi pot face excursii în „Alpii transilvăneni”, dar şi la Rezervaţia de urşi de la Zărneşti şi la faimosul castel Bran, „inspiraţia pentru romanul de groază «Dracula», din 1897, al lui Bram Stoker”, după cum se mai arată în articol.

Leave a Reply

Your email address will not be published.