Şofer fără permis şi beat la volan, urmărit de Poliţie

Şofer fără permis şi beat la volan, urmărit de Poliţie

Un conducător auto de 26 de ani, a prins de la alcool atât de mult curaj, încât nu a mai putut fi oprit decât atunci când a ajuns cu mașina într-un mal de pământ.

În noaptea de sâmbătă oamenii legii se aflau în timpul unei acţiuni de verificare între Holbav şi DJ 112A. Aceştia i-au facut semn şoferului să tragă pe dreapta, dar în loc să se conformeze, a mărit viteza de deplasare spre Codlea.

Astfel, polițiștii au pornit în urmărirea sa, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, iar după aproximativ doi kilometri, șoferul a virat stânga, spre Colonia 1 Mai, și și-a continuat deplasarea încă trei kilometri, până când, din cauza vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcției demers, a lovit un gard, apoi s-a oprit într-un mal de pământ.

„Polițiștii l-au legitimat pe conducătorul auto, în vârstă de 26 ani, și au verificat documentele aflate în posesie, stabilindu-se că acesta figurează cu permisul de conducere suspendat. Conducătorul auto a fost testat din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultând o alcoolemie de 0,67 mg/l alcool pur, context în care a fost condus la Spitalul Municipal Codlea, unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei”, a explicat reprezentantul Poliției Județene Brașov, Ionuț Marin, citat de MyTex.ro.

Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate