Anchetă în cazul produselor din programul „Laptele și cornul” aruncate pe câmp

Anchetă în cazul produselor din programul „Laptele și cornul” aruncate pe câmp

Autorităţile locale din Braşov au deschis, vineri, o anchetă, după ce newsbv.ro a prezentat fotografii cum zeci de produse din programul „Laptele şi cornul“ au fost găsite aruncate pe un câmp din cartierul braşovean Noua. Deocamdată nu se ştie de unde provin produsele.

Poliţia Locală Braşov, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Garda de Mediu şi Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor s-au autosesizat şi fac anchete după ce zeci de produse din programul „Laptele şi cornul“ au fost găsite aruncate pe un teren lângă Aqua Park din cartierul Noua.

Iniţial, se credea că locul unde au fost găsite produsele, unele dintre ele expirate de anul trecut, este domeniu public, însă reprezentanţii Poliţiei Locale Braşov spun că terenul este unul privat.

„Noi am fost sesizaţi de cei de la Garda de Mediu şi am fost la locul respectiv. Deocamdată nu se ştie cine a aruncat produsele în acea zonă. Noi i-am chemat pe cei de la salubritate şi au curăţat zona, iar aceştia ne-au spus că terenul nu este pe domeniul public. În orice caz, noi avem o hotărâre de Consiliu Local, HCL 149/2017, care prevede amenzi pentru persoanele fizice cuprinse între 500 şi 1.000 de lei, iar pentru persoanele juridice între 1.000 şi 2.000 de lei“, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Braşov, Anca Lăutaru.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate