PMP va avea candidat la Primăria Râșnov

PMP va avea candidat la Primăria Râșnov

Președintele PMP Brașov, Costel Mihai, a anunțat astăzi, într-o conferință de presă, că Partidul Mișcarea Populară ia în calcul desemnarea unui candidat propriu la alegerile pentru postul de primar al Râșnovului.

„Pe de o parte, este o decizie a PMP la nivel național să avem candidați în toate localitățile, și trebuie să ne raportăm la faptul că în această localtiate nu avem o structură locală validă și nu avem reprezentanți în administrația locală. Am analizat posibilitatea de a susține unul dintre cei doi candidați anunțați, lucru pe care l-am discutat în Consiliul Județean Executiv, iar decizia luată este aceea de arunca în această competiție un tânăr, pe care îl vom prezenta în perioada următoare. Nu plecăm de la premisa că acest tânăr va câștiga, pentru că suntem destul de pragmatici să analizăm scena politică din Râșnov, dar considerăm că este important să dăm posibilitatea unui coleg să treacă prin acest democratic, și anume votul direct uninominal, să treacă prin acest exerciţiu democratic. Este decizia pe care am comunicat-o și la nivel național. Săptămâna viitoare dorim să definitivăm programul politic cu care va ieși în faţa râșnovenilor”, a precizat Costel Mihai.

La alegerile locale de anul trecut,PMP a obţinut aproximativ 3,5% din voturile exprimate, în contextul în care nu au existat candidaţi la postul de primar sau Consiliul Local.

„Nu vom merge în alianţe, ci strict pe sigla PMP, pentru a vedea ce spun cetăţenii, pentru un partid care s-a înfiinţat în urmă cu patru ani”, a precizat peşedintele PMP, Valeriu Steriu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate