Brașovul mai are un deputat: Valeriu Steriu își deschide birou parlamentar la PMP

Brașovul mai are un deputat: Valeriu Steriu își deschide birou parlamentar la PMP

Deputatul PMP Valeriu Steriu a anunțat astăzi, la Brașov, că își deschide birou parlamentar la sediul filialei de pe strada Șirul Livezii nr. 14.

Pentru a-și deschide biroul parlamentar, Steriu a obținut acordul Biroului Permanent al  Camerei Deputaților. El spune că a decis să deschidă biroul parlamentar aici pentru că este brașovean și și-a dorit foarte mult să candideze pe listele PMP la alegerile parlamentare de anul trecut.

„Am vrut să prezint oferta PMP la nivelul municipiului şi în judeţul Braşov şi aştept cât mai mulţi cetăţeni pentru a avea un dialog la biroul parlamentar. Preşedintele executiv al PMP, Eugen Tomac, îşi deschide şi el birouri la Bacău şi Suceava, amândoi fiind parlamentari de Bucureşti. Doresc să am audienţe cu cetăţenii joia şi vinerea. Din experienţa mea, mulţi vor veni pe partea de pensii, cu probleme sociale sau de învăţământ. De aceea, chiar dacă nu am obţinut un parlament la alegeri, venim cu posibilitatea de a oferi sprijin cetăţenilor în acest mod. De asemenea, dorim să sprijinim activitatea organizaţiei şi avem o perioadă de construcţie, în care munca din Parlament şi administraţia locală – rezistăm ca partid de opoziţie în Parlament, iar toate semnalele pe care le generăm în Parlament să ajungă la cetăţenţi”.

Valeriu Steriu este cadru universitar asociat la Universitatea Transilvania, pe partea de Protecţia Mediului şi Industrie Alimentară. Este originar din Ţata Făgăraşului, bunicul fiind din Şinca Veche, unde are şi acum casa bătrânească.

Leave a Reply

Your email address will not be published.