Un elev braşovean şi-a luat bacalaureatul la engleză cu şase ani mai devreme

Un elev braşovean şi-a luat bacalaureatul la engleză cu şase ani mai devreme

La doar 12 ani, un elev din Braşov şi-a echivalat proba de competenţă lingvistică cu şase ani înainte de a susţine „examentul maturităţii”.

Horia Varga este elev la Colegiul „Andrei Şaguna” din Braşov, iar în urma unui examen Cambridge a reuşit să-şi echivaleze proba de competenţă lingvistică.

„În clasa I mi-am dat primul examen Cambridge, iar în a patra am dat examenul CAT care se echivalează cu examenul de competenţă pentru admiterea la liceu. În clasa a cincea am dat şi examanul PET care a echivalat cu examenul de bacalaureat la limba engleză”, explicat băiatul pentru Digi Tv.

El a vorbit de mic, acasă, limba engleză, mama lui fiind profesor de specialitate.

 „A fost greu, într-adevar, foarte greu, dar cu mult efort şi puţină ambiţie am reuşit să mi-l iau. Când am aflat această veste minunată, în acea seară am dat o mică petrecere, ca să sărbătorim”, a mai spus elevul, care mai are de aşteptat până să poată susţină următorul examen Cambridge, adică până în clasa a IX-a.

Mama lui, susţine că o limbă străină se învaţă mai uşor în copilărie şi că părinţii au un rol important.

„Este important să fie stimulaţi de mici, să fie încrezători, să vorbească o limbă străină. Astfel, îmi place mie să spun, au o pâine de mici”, recomandă mama lui Horia, prof. Carmen Varga, „aprobată” apoi de fiul ei: „Să învăţaţi cât mai bine posibil această limbă şi astfel puteţi avea un viitor măreţ”.


Horia face parte din echipa elevilor braşoveni care au câştigat trei premii întâi la un concurs internaţional organizat de NASA. Ei au avut ca temă să proiecteze mici planete artificiale unde pot locui oameni.

Pe 22 mai, echipa din care face parte şi Horia va participa la Conferinţa Internaţională de Dezvoltare Spaţială din Statele Unite, alături de oameni de ştiinţă celebri, laureaţi ai premiilor Nobel.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate