Patru elevi braşoveni participă la ˮAmerican Computer Science Leagueʺ, în SUA

Patru elevi braşoveni participă la ˮAmerican Computer Science Leagueʺ, în SUA

Patru elevi de la Colegiului Naţional „Andrei Şaguna” Braşov, au demonstrat în primele etape concursului ˮAmerican Computer Science Leagueʺ (ACSL) că pregătirea lor în domeniul programării calculatoarelor este excelentă.

Astfel, elevii vor participa la confruntarea finalăla, în SUA, a concursului ACSL 2017, alături de reprezentanţii a 225 de licee din Statele Unite, Canada, Europa şi Japonia.

Ediția din acest an a concursului ACSL, va avea loc în a doua jumătate a lunii mai în Newbury Park, California, unde se va desfăşura confruntarea finală între cele mai bine plasate licee din etapa anterioară.

Echipa de la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna” este formată din Alexandru Manuel Dragomir,Cosmin Manea, Paul Gavril Ciobanu și Răzvan Roatis (elevi în clasele a XI-a și a XII-a). Profesorul coordonator al echipei este doamna Gabriela Tutunea.

ACSL se desfăşoară în mai multe etape, primele patru fiind individuale şi desfăşurîndu-se online. Apoi, elevii cu cele mai bune rezultate din fiecare liceu formează o echipă şi participă la finala concursului, care se desfăşoară alternativ în oraşe din SUA şi Canada.

Etapa din SUA a acestui concurs constă din două părţi: o secțiune scrisă și una de programare, cu accent pe munca în echipă.

Elevii braşoveni de la Colegiile Naţionale “Andrei Şaguna” şi “Grigore Moisil” au obținut de fiecare dată rezultate excepționale și medalii. Participarea tinerilor la astfel de competiții și programe are rolul de a le dezvolta abilităţile de lucru in echipă, de creativitate şi inovație. Rezultatele la concursuri prestigioase îi inspiră pe adolescenți să se orienteze către cariere în domeniul STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică) şi să dobândească competenţele necesare pe piaţa muncii în această industrie.

Deplasarea liceenilor în SUA este susţinută financiar în acest an de Consiliul Local Braşov, precum şi de câteva companii private din Braşov, printre care și dezvoltatorul ansamblului rezidențial Coresi Avantgarden.

Despre ACSL

ACSL este liga ce organizează concursuri în domeniul informaticii pentru elevii de liceu în Statele Unite şi Canada începând din anul 1978, fiind recunoscută ca una dintre cele mai prestigioase competiţii internaţionale, iar din  decembrie 2016 s-a dat startul unei noi ediţii a concursului internaţional de informatică organizat de ˮAmerican Computer Science Leagueʺ (ACSL) pentru elevii de liceu.

În acest an participă peste 200 de echipe din Statele Unite, Canada, Europa, Africa și Asia. ACSL se află pe lista activităților aprobate de Asociația Națională a Directorilor Școlilor Secundare (NASSP). ACSL este, de asemenea, membru instituțional al Asociației Profesorilor din Informatică.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate