Învăţământul profesional dual se extinde în alte şapte licee din Braşov

Învăţământul profesional dual se extinde în alte şapte licee din Braşov

În weekend la Braşov Business Park a avut loc Târgului Liceelor, organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Braşov, în cadrul căruia 41 de licee din judeţul Braşov şi-au expus oferta pentru anul şcolar  2017-2018.

Elevii au fost cei care au prezentat oferta şcolilor în care se formează, care le-au explicat viitorilor absolvenţi de generală ce înseamnă să fii elev într-o anumită unitate şcolară, care sunt activităţile extraşcolare, care sunt beneficiile formării într-un anume liceu.

În cadrul Târgului s-a organizat şi o masă rotundă pe tema învăţământului profesional dual. Potrivit inspectorul şcolar general delegat al Inspectoratului Şcolar Braşov, prof. Mirela Blemovici, pentru anul şcolar 2017-2018 sunt disponibile 1.439 de locuri doar la şcoala profesională, iar pe lângă Şcoala Kronstadt, alte şapte unităţi şcolare din municipiul reşedinţă, dar şi din Făgăraş şi Săcele vor avea învăţământ dual în anul şcolar viitor.

Elevii acestor clase se vor pregăti în meseriile din domeniul mecanic, operator maşini cu comandă numerică, cel mai solicitat domeniu, electromecanic, electric şi, în general, în domeniile de dezvoltare economică a judeţului Braşov.

Prof. Mirela Blemovici a subliniat că domeniul turism şi alimentaţie va debuta în anul şcolar 2017-2018 la Colegiul Tehnic „Maria Baiulescu”, unde vor fi trei clase de profesională în calificări precum ospătar (chelner) – vânzător în unităţi de alimentaţie, bucătar şi lucrător hotelier. Pregătirea va fi oferită printr-un parteneriat între colegiul braşovean şi agenţii economici.

Toţi elevii care vor ocupa aceste locuri vor avea după absolvire un loc de muncă sigur, având în vedere contractele pe care agenţii economici le încheie cu unităţile de învăţământ.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

Share via