Amendă uriaşă încasată de un bărbat care transporta ilegal lemne

Amendă uriaşă încasată de un bărbat care transporta ilegal lemne

În cursul zilei de joi, poliţiştii braşoveni, alături de pădurari, au făcut, mai multe controale în baza Planului de Acţiune Naţional „Scutul Pădurii“ 2017, pentru a-i depista pe cei care taie şi sustrag material lemnos din fondul forestier, dar şi pe cei care transportă material lemnos fără să deţină documente legale de provenienţă.

În acest context a fost controlat un agent economic cu punct de lucru în localitatea Râşnov, care s-a ales cu o amendă în valoare de 15.000 lei întrucât a emis aviz de însoţire a materialului lemnos transportat din altă locaţie decât locul real de provenienţă a acestuia.

Totodată, oamenii legi i-au confiscat şi suma de 3.285,15 lei, reprezentând contravaloarea cantităţii de 28,59 mc material lemnos, menţionat în respectivul aviz.

De asemenea, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în cadrul activităților curente, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila, au depistat pe  DJ 105C, în localitatea Ucea de Jos, un bărbat care transporta, cu o autoutilitară cantitatea de 2,5 mc material lemnos esență fag și stejar fără a deține documente de provenință a acesteia.

Bărbatul a fost sancționat contravențional iar autoutilitara a fost indisponibilizată în vederea confiscării, urmând a fi introdusă în camera de corpuri delicte ea IPJ Brașov

Materialul lemnos a fost predat în custodia RPL Ocolul Silvic Pădurile Făgărașului RA.

Foto: timisplus.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.