R.A.P.I. – intersecția dintre album de fotografie și carte de istorie

R.A.P.I. – intersecția dintre album de fotografie și carte de istorie

R.A.P.I. – Romanian Archeological Photography Index va fi prezentată sâmbătă, 6 mai, ora 18.00 în prezența autorilor (Michele Bressan & Bogdan Gîrbovan) și a lui Horia Petrașcu, la Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov.

Proiectul fotografilor Michele Bressan & Bogdan Gîrbovan a început în urmă cu trei ani prin dezgroparea, fotografierea și indexarea obiectelor din Primul și al Doilea Război Mondial desfășurate pe teritoriul României. Bogdan și Michele au pornit pe urmele ”magneților”, acei localnici care recuperează obiecte metalice pentru a le valorifica la fier vechi.

R.A.P.I. își propune să fie o arhivă de explorări, structurată sub forma unor ”rapoarte” completate de un index fotografic al obiectelor găsite în fiecare zonă cercetată. Proiectul recuperează astfel artefacte ce definesc identitatea istorică a locurilor vizate. Demersul valorifică resturile rămase în teren, stabilind o legătură între peisaj și episoadele desfășurate în acesta, folosind rămășițele metalice cu valoare de martor.

Deplasarea în teren, dar mai ales actul deshumării, construiesc structura performativă a demersului. Voaierismul inerent actului de a readuce la suprafață obiecte scufundate în pământ și timp, propune un nou mapping istoric și completarea celui existent.

Proiectul se desfășoară pe trei straturi. Pentru început este prezentat peisajul, înțeles ca perimetru de lucru. Apoi, obiectele au fost localizate, dezgropate și fotografiate în sit. În cele din urmă, acestea sunt separate de mediul în care au fost găsite și fotografiate într-un mediu controlat.

Prin această ultimă reprezentare, obiectivă, a formei, ele capătă o evidență abstractă, ce sugerează și alte posibilități de citire. Cele trei straturi construiesc o serie de episoade arheologice în care fotografia este utilizată ca mijloc de indexare și instrument de studiu.

Michele Bressan: Am început cu o broșură, Război blestemat, o cărțulie online pe care a scris‑o un fost soldat, acum profesor în satul Răucești, de lângă pădurea Făgețel, în Târgu Neamț, județul Neamț. Ne‑am dus în pădurea aia, unde era monumentul eroului Trofin, de la Făgețel. Îl văzusem într‑o poză, cu mitraliera în mână și cu o cruce pe care scria „Cu mitraliera ta să vii să salvezi…”. Și a văzut cineva că ne uităm la monument și ne‑a întrebat dacă ne interesează. Zic „Da, ne interesează, că facem poze”. „Păi hai la văduva eroului.” Și văduva eroului a început să ne cânte o melodie cu versuri improvizate de ea, compuse de ea, cu tancuri, cu avioane, cu nemții, cu bombe, cu rachete…

Bogdan Gîrbovan: Mie mi s‑a părut fascinant că te duci cu un instrument care bipăie (atât face, doar scoate sunete, mai joase sau mai înalte) și captezi imagini, dedesubturile pământului. Mai mult, eu m‑am gândit la gravitație: nu scapă nimeni de ea. Nici noi, nici pomii, nici pădurile. Totul se duce unde? În pământ. Eu știu ce vreau să găsesc: pentru mine a fost o provocare faptul că imagistica se duce în jos. Mi s‑a părut fascinant. Că și fotografia se duce tot gravitațional. M‑a interesat mai mult conceptul pe mine. (fragmente din interviul publicat în revista DoR #23, aprilie, 2016)

În varianta sa editorială, R.A.P.I. este un obiect hibrid aflat la intersecția dintre album de fotografie și carte de istorie, construit prin punerea împreună a celor trei rapoarte și legarea lor într-o mapă, creându-se în acest fel o cartografiere între carte, cititor, autori și cadrul mai larg, al memoriei.

Intregul proiect s-a realizat datorită finanţării oferite de AFCN și a susținerii din partea Galeriei Posibile, pentru care relaționarea cu natura (peisajul) ca subiect de cercetare și armonizare a cunoștințelor generale cu observațiile directe, personale, prin intermediul fotografiei este o preocupare constantă.

Folosirea detectorului de metale s-a efectuat în normele legilor în vigoare și pe baza unei autorizații eliberate în acest sens. Toate resturile umane descoperite în timpul realizării acestui proiect, au fost semnalate autorităților locale.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.