Ordonanța de urgență trebuie să dispară din Constituție

Ordonanța de urgență trebuie să dispară din Constituție
„Am atras atenția în nenumărate rânduri că ordonanța de urgență este instrumentul legislativ nociv din actuala construcție juridică a statului. Prin intermediul acestuia puterea executivă se substituie puterii legislative, fără niciun control prealabil”, a declarat deputatul PNL Gabriel Andronache.
Practic, spune acesta, Parlamentul este transformat într-o formă fără fond, care validează doar ceea ce Guvernul a legiferat. Până la Guvernarea PSD-ALDE din 2017, de cele mai multe ori a fost criticat excesul puterii executive în privința numărului de ordonanțe de urgență emise anual (câteva zeci în fiecare an).
„Până în februarie 2017 Guvernul nu a avut tupeul de a legifera în domenii sensibile, prin ordonanțe de urgență. După adoptarea Ordonanței de Urgență nr.13/2017 s-a văzut că puterea executivă nu mai are nicio limită în a abuza de acest instrument legislativ. În urmă cu câteva zile, același Guvern, a recidivat adoptând o ordonanță de urgență (OUG nr.33/2017) prin care președintele României este exclus din procedura de numire a conducerii autorității române cu atribuții în reglementarea pieței de comunicații, domeniu comunitarizat”, consideră deputatul Gabriel Andronache.
În opinia aceastuia, Guvernul comite un grav abuz față de angajamentele României din momentul aderării la UE expunând țara unor sancțiuni comunitare. Astfel de situații nu ar fi existat dacă acest instrument legislativ excepțional -ordonanța de urgență- ar fi fost îndepărtat din Constituție la revizuirea din 2003.
El nu este necesar pentru că situațiile excepționale în care ar trebui să intervină statul (calamități, alte situații de urgență) pot fi gestionate prin acte de aplicare a legilor, de tipul hotărârilor de Guvern (toate alocările excepționale de fonduri se realizează în prezent din fonduri de rezervă, prin hotărâri de guvern sau ordin de ministru).
„Pe cale de consecință a întări autoritatea Parlamentului este echivalent cu a lupta pentru eliminarea ordonanței de urgență din Constituție. Adresez majorității parlamentare  provocarea de a iniția o lege de revizuire a Constituției cu această temă- abrogarea dispozițiilor referitoare la ordonanța de urgență. Altfel, citatul clasic „este ruşinos să spui una şi să gândeşti alta” devine mai actual ca niciodată și aplicabil majorității parlamentare PSD-ALDE”, concluzionează parlametnarul liberal.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate