Săcelenii vor peste 25.000 de turişti la Canionul Şapte Scări

Săcelenii vor peste 25.000 de turişti la Canionul Şapte Scări

Canionul „Şapte Scări” din Masivul Piatra Mare, în apropiere de Braşov, este considerat un loc unic în ţară cu căderi succesive de apă ce se prăvălesc pe pereţii verticali, căţărări de zeci de metri pe scări înclinate sau verticale, dar şi zgomotul asurzitor al apei, care fac din acest obiectiv turistic un loc deosebit de pitoresc.

Aflat în Masivul Piatra Mare, Canionul „Şapte Scări” reprezintă nişte chei săpate în calcar, având o lungime de 160 de metri şi o diferenţă de nivel de 60 de metri, la o altitudine de 950 de metri. Defileul este format din şapte trepte între 2,5 şi 15 metri, care îi dau numele, şi care se transformă în cascade când volumul de apă al pârâului Şapte Scări, afluent al răului Şipoaiei, este crecut.

În cuprinsul canionului există şapte cascade, cea mai înaltă fiind de 35 de metri. Frumuseţea canionului constă în desele schimbări de direcţie, care împiedică privirea să cuprindă în ansamblu tot canionul, astfel că nu ştii la ce să te aştepţi în continuare.

Canionul „Şapte Scări” a fost reabilitat în totalitate în cursul anului trecut în perioada iulie-octombrie, fiind redeschis la începutul lunii noiembrie 2013. Scările şi pasarelele sunt din fier zincat, 100% mai sigure pentru turişti, s-au refăcut panourile de informare şi cabinele PSI, iar pe traseul dintre cabana Dâmbul Morii şi Canionul „Şapte Scări” de peste doi km, au fost montate 20 de seturi de mese şi bănci precum şi vetre de foc pentru turiştii care fac popasuri, investiţia fiind de 330.000 de euro, din partea Regiei Locale a Pădurilor Săcele care administrează Canionul „Şapte Scări”.

Turiştii copii primesc la intrarea în canion echipament de protecţie şi siguranţă format din hamuri şi căşti pentru a-i feri de eventuale accidentări. De asemenea, în luna iulie a.c va începe construcţia tirolienei, pentru care s-a primit acordul de la Fondul de Mediu. Lungimea tirolienei va fi de 2.100 de metri şi va fi construită din cabluri zincate din 15-17 tronsoane. Odată cu finalizarea acestei noi atracţii pentru turişti cred că numărul acestora va fi din ce în ce mai mare.

„Pentru acest an am prognozat ca numărul de turişti care vor vizita Canionul «Şapte Scări» să ajungă la 25.000, dar este posibil ca prognoza noastră să fie depăşită. Sperăm ca turiştii care vizitează acest loc deosebit să păstreze tot ce s-a făcut acolo, să nu arunce gunoaie şi să protejeze mediul, a precizat, pentru Agerpres, Cristian Popa, reprezentantul Regiei Locale a Pădurilor Săcele.

Biletul de intrare în Canionul „Şapte Scări” este de 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copii. Pentru grupurile organizate care trebuie să fie formate din cel puţin 10 persoane şi însoţite de ghid, preţul biletului este de 5 lei pentru adulţi şi doi lei pentru copii.

La Canionul „Şapte Scări” se ajunge din DN1 Bucureşti Braşov până la cabana Dâmbul Morii, apoi pe drum marcat cu bandă galbenă aproximativ o oră de mers. Dacă mijlocul de transport este trenul, se coboară la staţia Timişul de Jos, apoi până la cabana Dâmbul Morii, după care traseul marcat până la Canionul „Şapte Scări”.

  1. si pana acolo sunt pe 300 metri 10000 de gropi la dambul morii . Primaria sacele rusinea brasovului . As pune pe primarul saceliului sa linga fiecare groapa . Hoti imputiti

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate