Peste 700 de poliţişti braşoveni, la datorie pentru sărbători în siguranţă

Peste 700 de poliţişti braşoveni, la datorie pentru sărbători în siguranţă

În perioada Sărbătorilor Pascale, poliţiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov vor fi la datorie, în serviciul comunităţii, pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice, protejarea patrimoniului, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Astfel, agenţii care asigură ordinea şi siguranţa publică, cât şi agenţii de la Rutieră vor acţiona pe străzi, în intervalul 14 – 17.04.2017.

Aceştia au ca prioritate prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi intervenţia rapidă atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

„Din totalul poliţiştilor care acţionează în această perioadă, aproximativ 350 fac parte din structurile de ordine publică, circa 190 sunt poliţişti de la rutieră, restul efectivelor provenind de la celelalte structuri, respectiv investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători din cadrul structurii de acţiuni speciale şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, Gabriela Dinu.

În total, aproximativ 750 de poliţişti vor fi la datorie pentru ca sărbătoarea Paştelui să fie petrecută în linişte şi siguranţă.

Foto: evz.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate