Razie în județ la primăriile care aruncă gunoaiele pe câmp

Razie în județ la primăriile care aruncă gunoaiele pe câmp

Angajaţii Prefecturii Brașov şi reprezentanții Gărzii de Mediu au efectuat în decursul ultimelor zile mai multe controale în localitățile din județ, în ceea ce privește gunoaiele depozitate necorespunzător.

Printre exemplele negative se numară comuna Jibert , satul Dacia, unde s-a cerut ca, în termen de 30 de zile, problema depozitării deşeurilor să se rezolve. Au fost, însă, şi localităţi care au reuşit să rezolve în timp util situaţia depozitării gunoaielor: este vorba despre Budila, comună dată drept exemplu de curățenie.

„În urma vizitelor efectuate împreuna cu aparatul din Prefectură în zona localităţilor Jibert, Dacia, Rupea şi Ungra am constatat grave nereguli privind depozitarea deşeurilor. Într-o primă fază, am transmis primarilor rugămintea de a lua măsurile necesare pentru salubrizarea zonelor ce le apartin, sanctionarea nefiind o soluţie în această fază. Dacă în urmă cu 10 zile in localitatea Budila erau o sumedenie de deşeuri si mizerii, ieri această localitate era una salubră şi pe care o pot da astăzi ca exemplu pozitiv. În zona Dacia-Jibert, deşeurile sunt aruncate pe câmp, în localitatea Ungra la fel, primarii promiţând că vor face tot posibilul pentru remedierea acestor probleme. În 30 de zile sper ca lucrurile sa arate altfel, iar aceste localităţi să nu se mai regăsească pe lista exemplelor negative”, a declarat Rasaliu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.