Coresi Avantgarden – proiectul rezidențial al anului

Cea de-a 12-a ediție a Forumului și Galei Premiilor Imobiliare pentru Europa de Sud-Est s-a desfășurat la București, în data de 6 aprilie 2017. Evenimentul organizat de EuropaProperty a reunit cei mai activi jucători din sectorul imobiliar regional, printre care dezvoltatori, agenții, dar și bancheri, investitori sau avocaţi.

Companiile au fost evaluate pe baza contribuției generale pe piață, conceptului, calității serviciilor pentru clienți, inovațiilor, succesului comercial, managementului și pătrunderii pe piață.

Gala de premiere a avut loc la finalul zilei, iar câştigătorii au fost stabiliţi în urma unui proces de votare efectuat de un juriu independent, format din profesionişti cu experienţă din real estate. În această competiţie s-au putut înscrie companii din România, Bulgaria, Croaţia, Slovenia, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Republica Moldova şi Albania. Premiile au fost acordate pentru activitățile și realizările din anul 2016.

Nominalizat la categoria Residential Project of the Year alături de alte ansambluri din România și Bulgaria, proiectul rezidențial Coresi Avantgarden a fost desemnat cel mai bun proiect rezidențial al anului. Immochan Imobiliare și Avantgarden Immo Invest au primit premiul pentru categoria Residential Developer of the Year.

Despre proiect

Ansamblul rezidențial Coresi Avantgarden a fost demarat în primăvara anului 2016 și face parte din faza a treia a celui mai amplu proiect de regenerare urbană din România – cartierul Coresi – ce vizează circa 8% din suprafața utilă a orașului Brașov.

Prima etapă a complexului rezidențial include 13 blocuri, cu un total de 570 de apartamente, vândute integral. Locuințele vor fi predate la cheie pe parcursul anului 2017 și în primăvara anului 2018. Cele 570 de apartamente sunt situate în imobile cu un regim de înălțime de 5, respectiv 8 etaje.

Vânzările pentru etapa a doua a proiectului vor fi demarate în luna aprilie, iar construcția în luna iunie. 430 de unități locative  de tip studio, apartamente cu 2 și 3 camere vor fi construite în această etapă. Termenul de finalizare al celor 9 blocuri este septembrie 2018.

Urmatoarele etape ale proiectului vor fi construite pe parcursul a 3-5 ani, în funcție de capacitatea de absorbție a pieței. Investiția totală se ridică la 100 de milioane de euro.

Concept

Ansamblul este construit din materiale de cea mai bună calitate atât la nivelul structurii, cât și în ceea ce privește finisajele interioare și exterioare, instalațiile electrice și sanitare, astfel încât să ofere cumpărătorului alternativa unei investiții rezidențiale durabile care îi va oferi condiții de confort optime într-un spațiu compartimentat și amenajat după un concept arhitectural modern.

Calitatea spațiului urban este dată de alaturarea armonioasă a diferitelor elemente arhitecturale și peisagistice, dar și de proximitatea cu centrul comercial Coresi Shopping Resort și a facilităților de petrecere a timpului liber, de fitness sau de luat masa, oferind implicit o calitate mai ridicată a vieții.

Complexul rezidențial Coresi Avantgarden este locul unde o nouă o comunitate va prinde viață, comunitate pe care o însuflețim și  în întâmpinarea căreia venim cu soluții, servicii și momente animate de  pentru a îndeplini promisiunea: Viața trăită din plin – prin care Coresi Avantgarden își propune să ofere clienților bucuria de a trăi într-o comunitate plină de vitalitate, un loc unde vecinii au tot ce au nevoie pentru a socializa și de a trăi într-un mediu armonios și dinamic.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

De top în Brașov