Cinci străzi din Braşov şi una din Predeal vor rămâne fără gaz

Cinci străzi din Braşov şi una din Predeal vor rămâne fără gaz

Distrigaz Sud Reţele anunţă sistarea alimentării cu gaze naturale la consumatorii casnici şi agenţii economici pentru modernizarea reţelei de distribuţie, în cursul zilei de vineri (7 aprilie), în municipiul Braşov şi în staţiunea Predeal.

Astfel, braşovenii care locuiesc pe străzile Avram Iancu, Dimitrie Anghel, Ioan Popasu, Republicii şi Christian Pomarius vor avea oprită alimentarea cu gaze între orele 8.30 şi 15.30.

Totodată, pe Şoseaua Naţională, la Predeal va fi oprit gazul între orele 9.00 şi 12.00.

„Reamintim clienţilor noştri că pot apela serviciul de call-center Apeluri de Urgenţă al Distrigaz Sud Reţele la numărul unic 021 9281. Ne cerem scuze pentru inconvenienţele create clienţilor noştri şi le mulţumim pentru înţelegere”, au explicat reprezentanţii societăţii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate