Şofer începător, prins băut la volan

Şofer începător, prins băut la volan

Un tânăr în vârstă de 19 de ani, din Braşov, care este şofer de doar câteva luni, a fost prins de poliţişti sub influenţa băuturilor alcoolice.

Tânărul a ajuns în atenţia poliţiştilor, întrucât, la un moment dat, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a acroşat o bordura trotuarului din dreapta sensului său de deplasare.

Incidentul s-a produs în timp ce şoferul se deplasa pe strada Zizinului duminică, în jurul orei 2.30.

„În jurul orelor 2.30, în timp ce se deplasa pe strada Zizinului din municipiul Brașov, un conducător auto în vârstă de 19 ani a pierdut controlul volanului și a acroșat bordura trotuarului din dreapta sensului său de deplasare. Conducătorul auto a fost testat din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultând că o alcoolemie de 0, 78 mg/l alcool pur”, se explică într-un comunicat remis de Poliţia Judeţeană Braşov.

Dat fiind rezultatul, tânărul a fost condus la Spitalul Județean Brașov, unde i-au fost recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru „conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.