Braşovenii pot face sesizări printr-o aplicație lansată de primărie

Braşovenii pot face sesizări printr-o aplicație lansată de primărie

Primăria Braşov a lansat o aplicație prin intermediul căreia braşovenii pot transmite sesizările direct către această autoritate publică sau îşi pot face programări la „Evidenţa Persoanelor”.

Aplicația „My Brasov City”, este disponibilă pentru dispozitivele de tip smartphone care folosesc sisteme de operare Android, urmând ca în perioada următoare să fie disponibile şi aplicaţiile pentru terminalele iPhone.

„Aplicaţia pentru telefoanele mobile are, în prezent patru secţiuni, dar, în timp, va fi dezvoltată. Prima secţiune este «Raportare incidente», unde braşovenii care au un cont de utilizator pot depune sesizări şi pot încărca poze, pentru ilustrarea reclamaţiilor. De asemenea, există secţiunea «e-Funcţionar» care permite completarea unor formulare on-line sau pot afla informaţii utile. În secţiunea «Evidenţa persoanelor» se pot face programări la acest serviciu, iar la secţiunea «Evenimente» poate fi consultată agenda culturală”, a declarat Gabriela Vlad, şeful Serviciului IT din Primăria Braşov, citat de BunaZiuaBrasov.

Ea a precizat că singurele cheltuieli legate de dezvoltarea acestei aplicaţii sunt cele legate de publicarea lor pe platformele App Store sau Google, costul total fiind de aproximativ 200 de euro.

Loading...
  1. as dori sa intreb ,cine se ocupa cu reciclarea deseurilor in zona schei mai eczact pe str. invatatorilor,deoarece acolo se afla niste containere pline ochi cu deseuri de hirtie si mase plastice, de circa 2(doua saptamini), e mai mare rusinea,trec straini si se uita mirati!

    Reply
  2. Marius Marinache 14 august 2018, 8:57 AM

    Domnule Primar
    Ma numesc Marinache Marius locuiesc in str.Livada Vulturului nr.7 .Va rog cand se actioneaza cu substante contra tantarilor in cartierul Astra ca in ceilalti ani ca anul acesta nu au fost astfel de actiuni?
    Multumesc!

    Reply
  3. Tureatca Vasile 24 august 2018, 7:40 PM

    Domnule primar
    În tot cartierul Carfil (uzina 2)sunt zile când este un miros de gunoi în descompunere.Nu este de la o ghena de gunoi ,mirosul este în tot cartierul.Cred ca este de la rampa de gunoi .Mulțumim.

    Reply
    • Raspuns: stiu si ei dar nu stiu de unde e. Deci degeaba stiu daca nu stiu. Daca stiau, rezlovau si atunci nu stia nimeni ca nu avea ce sti. Alta intrebare!

      Reply
  4. buna ziua,doresc sa sesisez faptul ca in dreptul blocului de pe strada Lamaitei nr. 141,bl.6,se afla 2 banci care nu au fost puse de catre Primarie,banci folosite de tot felul de indivizi care tulbura seara de seara linistea,arunca feluritedeseuri,producind multa mizerie.Avem rugamintea sa fie ridicate.Multumim anticipat!

    Reply
    • Raspuns: asa-i cu bancile. Rau cu ele, rau fara ele. La multi le deranjeaza linistea. Nu ati specificat: sunt sucursale sau agentii?

      Reply
  5. Rog fluidizare trafic prin semaforizare în zona ocolitoare Brasov-Decathlon unde se circula pe sub pod pe o singura banda disponibila.
    Dimineata în jurul orei 7:50 se formează cozi de mașini în sensul de mers către Decathlon.
    Prin utilizarea semaforului care este deja montat în zona s-ar putea fluidiza traficul măcar la orele dimineții.
    Mulțumesc anticipat ptr. răspuns.

    Reply
  6. Domnule primar de Brasov ,vi se pare normal ca un transportator de marfa cu un Tir (șoferul)sa lase camionul pe unde poate la intrare in Bv. si sa meargă personal sa plătească 320lei Libera trecere pt.a putea descărca sau încărca din Brașov ? Daca nu stiti noi conduc.auto avem un program de lucru pe care il irosim la coada la ghișeele din primăria pe care o patronați.Reveniți va si faceti ce trebuie ca sa putem plati la benzinărie cum se face in toată Romania !

    Reply
  7. Domnule Primar,
    Ma numesc Lazar Irina si locuiesc pe str. Gradinarilor, nr, 10. De cateva saptamani becul de pe strada din fata portii este ars. Va rog frumos sa trimiteti pe cineva sa schimbe becul sa fie lumina pe strada. Multumesc frumos!

    Reply
    • Raspuns: cum a ajuns becul pe strada? Nu puteti sa il luati de pe jos si sa il puneti in dulie pe stalp? Poate e bun, cine stie.

      Reply
  8. buna ziua
    Ma numesc Davidescu ion locuiesc pe str. GRIGORE URECHE NR.13 Bl.1 Am loc de parcare licitat si platit . din data de 09.01.2018 in parcare este o masina BV 93 TNM . Am sunat la politia locala au venit au lasat amenda in parbriz dar nimeni nu a luat nici o masura . Va rog frumos sa mi spuneti cum sa procedez, ce trebuie sa fac , nu am unde parca , eu platesc parcarea ??????

    Reply
    • Raspuns: decupezi frumos asfaltul pe liniile alea albe sa iti iasa un dreptunghi cam cat e locul de parcare pe care il platesti. Apoi bagi o ranga intr-o parte si intorci asfaltul invers cu josul in sus. Masina parcata acum ajunge dedesubt iar matale o sa ai locul liber asa cum iti doresti. Cand vine celalat basculezi un pic asfaltul la loc sa isi poata recupera cetateanul cazanul dupa care ramai asa cu loc pe care parte vrei. Si iarna ai avantaj ca nu mai trebuie sa cureti zapada. Placa turnanta parca ii spune?

      Reply
  9. In atentia Politiei Comunitare Brasov si tuturor organelor de cercetare penala : , pe Bd.Victoriei nr. 3, Sc.C, vesnicul administrator Mocanu Vasile, a facut de la et. 5 la et. 3, unde locuieste acest escroc, legaturi de apa calda si calorifere ce apartin de CET Brasov ! In concluzie, toti locatarii din bloc, din care cc. 1/2, au centrale termice, platesc de ani de zile apa calda acesui escroc si nu numai ! Nu lasa pe nimeni sa intre in apartamente pentru verificari ! Rog pe procurori sa solicite la judecatori, mandate de perchezitie pe Bd. Victoriei nr. 3, sc. C . Opinez ca, nu e singurul caz din Brasov, iar asa zis instalatori de paie, trebe sa raspunda si ei !!!! Este o tema deschisa pt. tot Brasovul ! Evident ca, acest mafiot, impreuna cu asa zis instalator Costel, angajat in Brasov la Vanatori de munte, au afectat inclusiv zidurile de rezistenta ! Sper ca Politia Comunitara Brasov, care se ocupa de discipina in constructii, sa initieze demersurile necesare .

    Reply
  10. aurelia popstoica 18 martie 2019, 9:17 AM

    sunt locatar in zona kraiter am mai facut sesizari legate de efectuarea curateniei pe langa linia de cale ferata paralel cu str pavilioanelor pe partea cu cet unde este o mizerie de nedescris dar nu a luat nimeni in considerare acestea cred ca si la periferia orasului ar trebui sa fie curatenie nu numai in centru

    Reply
  11. Buna ziua,sunt Ramona Bunea, as dori sa ma ajutati intr-o problema legata de asociatia de proprietari Berzei 22. E de nedescris situatia in aceasta asociatie, se cer foarte multi bani pt salariile lor si nu numai,doar pt femeia de servici,fiind fina de botez a doamnei casiere si sef asociatie intre timp,de la fiecare ap prende 7,90 lei/luna,pacat ca vine doar o data pe luna si face NIMIC,se cer pt salarii,cheltuieli articole curatenie,chitantiere si alte consumabile 38 lei/luna ,una peste alta,un total de 47,50 lei lunar de platit fara consumul personal de apa,cost care vine adaugat ulterior in functie de consumul fiecarui locatar. Am cerut justificari despre marirea salariilor angajatiilor asociatiei si mi-au aratat un tabel semnat de proprietari pt prezenta acestora la sedinta de scara,iar surpriza a fost ca sub tabeleul respectiv era scris ca locatarii sunt de acord cu marirea salariilor. In asociazie sunt 5 angajati plus femeia de servici platita separat, casiera e si administrator,contabila è si cenzor iar a 5 persoana sotul cassierei instalator,dar daca ai nevoie de el nu-i de gasit. Lista nu se termina aici,mi-ar trebui o zi intreaga sa semnalez tot,dar ce ma intereseaza cel mai mult è sa stiu daca exista vreo institutie a ststului care sa verifice aceste probleme. Va multumesc

    Reply
  12. ionescu Octavian 9 mai 2019, 3:52 PM

    Buna ziua,sunt Ionescu Octavian ,rezident in Prejmer ,str.Carpati F.N.si domiciliu in Brasov,str. Matei Basarab 39 si va rog sa verificati faptul ca de 3 ani platesc o taxa pe teren de 19 ron,taxa pe care o plateste si cumparatorul garajului si al apartamentului din str. MATEI BASARAB . Noi nu mai avem acolo nicio proprietate. Astept rezolvarea cazului . Va multumesc !

    Reply
    • Raspuns: nu va caliciti la 19 lei. E bine sa mai pastrati legatura cu Brasovul chiar si o data pe an cu suma de 19 lei. Orice banut e apreciat. Altii cheltuie mii de euro sa poate zice ca au ceva in comun cu orasul Brasov. Municipiu, pardon. Totusi…

      Reply
  13. Dar pe aplicatie a intrat vreunul? Ca aici e ziar. Daca s-a ajuns sa se confunde ziarul cu aplicatia stam rau de tot. Pam, pam!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

Share via