Maşinile fără stăpân vor mai rămâne o perioadă pe domeniul public

Maşinile fără stăpân vor mai rămâne o perioadă pe domeniul public

Problema rablelor abandonate pe străzi rămâne nerezolvată, deoarece la Braşov nu a fost stabilit un serviciu care să se ocupe de ridicarea rablelor de pe domeniul public

În plus, a fost nevoie de întocmirea unui regulament de ridicare a acestor autovehicule.

Conform mențiunilor Primăriei Braşov, regulamentul respectiv a fost realizat şi a fost deja transmis Poliţiei Locale şi Poliţiei Rutiere, care trebuie să îl analizeze şi să emită puncte de vedere, înainte de a putea fi aprobat.

„Am elaborat regulamentul pentru ridicare mașinilor abandonate, iar acum așteptăm punctele de vedere de la Poliția Locală și Poliția Națională. Sperăm ca documentul să fie finalizat până la începutul lunii aprilie. După aprobarea acestuia de către Consiliul Local Brașov, vom scoate la licitație serviciul”, a explicat administratorul public al Braşovului Miklos Gantz, ciat de mytex.ro.

Reprezentantul muncipalităţii braşovene a precizat că o noutate a regulamentului prevede ca după ridicarea autovehiculului abandonat, caracteristicile acestuia vor fi făcute publice, astfel ca proprietarul, dacă acesta mai există, să ştie că maşina i-a fost ridicată, nu furată.

Primăria Braşov atribuise şi anul trecut unei firme din oraş activitatea de ridicare a maşinilor abandonate pe domeniul public, dar aceasta nu a mai depus garanţia de bună execuţie, astfel că procedura a fost anulată.

La finalul anului trecut, Guvernul a adus şi unele modificări la Codul Rutier în ceea ce priveşte prestarea acestei activităţi, altfel că fost necesară elaborarea unui nou regulament.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate