Au „rezistat” doar 40 de protestatari, la Braşov

Au „rezistat” doar 40 de protestatari, la Braşov

A şaptea duminică de proteste a adunat, aproximativ 40 de persoane, duminică seara la un protest împotriva corupției în faţa Prefecturii din Braşov, începând cu ora 19,30.

Protestatarii au scandat lozinci impotriva Guvernului si a PSD. S-a scandat: „Hoţii”, „PSD, ciuma roşie”, „Jos Tăriceanu, Dragnea şi Grindeanu”, „DNA să vină să vă ia”, „Nu vrem să fim o naţie de hoţi”, „La închisoare, nu la guvernare”, „Parlament penal, marş la tribunal”, „Augustin nu ceda, noi suntem de partea ta”.

La ora 20,30, manifestanţii s-au deplasat pe str.Republicii, în Piaţa Sfatului, unde, în jurul orei 21,00 au încheiat acţiunea de protest, fără incidente.

Numărul manifestanţilor a fost mult mai mic comparativ cu duminica trecută, când au ieşit în stradă aproape 200 de persoane.

Proteste au avut loc și în Capitală și marile orașe, precum, Sibiu, Cluj, şi Timisoara, sub sloganul „Până aici! Plecaţi acasă! Mâinile jos de pe DNA şi Parchet!”

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate